fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Sancțiuni de peste 32.000 de lei aplicate de Serviciul Rutier pe drumurile naționale

Citește Și

- Reclamă -

Polițiști ai Biroului Drumuri Naționale și Europene au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, îndeosebi pentru constatarea cazurilor de indisciplină a pietonilor, identificarea conducătorilor care nu acordă prioritate de trecere acestei categorii de participanți la trafic și a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice.

Au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale (35 pentru depășirea vitezei legale, 13 pentru pietoni etc.), în valoare totală de 32.625 lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute două permise de conducere.

- Reclamă -

Exemple:

  • Un conducător auto a fost depistat pe D.N.1, în stațiunea Sinaia, conducând sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost sancționat contravențional conform legii, fiindu-i reținut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

  • Polițiștii rutieri au surprins, pe raza aceleiași localități, un conducător auto care nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept.

Și acesta a fost sancționat contravențional conform legii, fiindu-i reținut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – George Ionescu: ”Pentru binele prahovenilor, Dumitrescu și gașca trebuie să plece!”

Deputatul George Ionescu, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a acordat un interviuiarul...
Sari la conținut