fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Săptămâna Prevenirii Criminalității – ce activități desfășoară polițiștii

Citește Și

- Reclamă -

În perioada 03 – 07 aprilie a.c., Poliția Română desfășoară, la nivel national, cea de-a douăsprezecea ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

Activităţile desfăşurate, la nivelul I.J.P. Prahova,  selectate în baza priorităţilor de prevenire a criminlaității pentru anul 2017, urmăresc sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv.

- Reclamă -

În intervalul menţionat, toate subunitățile teritoriale de poliție din județ vor fi angrenate în activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.

În organizarea şi derularea acestor acţiuni, vor fi cooptaţi parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale și mass-media.

În această perioadă, poliţiştii vor participa la dezbateri pe teme de interes (delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, consumul de droguri, traficul de persoane, siguranţa în mediul on-line, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile comise cu violenţă și siguranţa rutieră) şi vor avea întâlniri cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, bătrâni, administratori de societăţi comerciale şi de imobile etc.

- Reclamă -

De asemenea, vor promova mesajele preventive prin mijloacele de informare în masă, vor distribui materiale specifice în spaţii publice şi vor organiza puncte de informare pentru cetăţeni.

În această ediție, o atenție sporită va fi acordată domeniului siguranței în utilizarea internetului de către copii și tineri, două dintre cele 5 zile pe parcursul cărora sunt planificate activitățile fiind alocate acestei sfere de activitate.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut