fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Scafandrii reiau astăzi căutările în cazul celor doi bărbați dispăruți în apele brațului Borcea

Citește Și

- Reclamă -

Căutările în cazul celor două persoane dispărute luni în apele brațului Borcea vor fi reluate astăzi, la prima oră. Autoritățile au solicitat și sprijinul unei echipe de scafandri din București.

Ieri, o barcă cu patru bărbați s-a răturnat pe brațul Borcea din localitatea Vlădeni (Ialomița), doi dintre aceștia fiind dați dispăruți. Ceilalți doi bărbați au reușit să iasă la mal, în viață.

- Reclamă -

În jurul orei 13, ieri, a fost dată alarma, printr-un apel 112:

„La locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia şi Staţiei de Pompieri Feteşti, cu două bărci pneumatice, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD şi un echipaj SAJ Ialomiţa. S-a acordat primul ajutor medical celor două persoane cu vârste de aproximativ 36 ani şi respectiv 37 ani, de echipajele medicale de la locul intervenţiei, ulterior persoana de aproximativ 36 ani a fost preluată şi transportată de echipajul SAJ la spitalul Municipal din Feteşti, cealaltă persoană după examinare a refuzat transportul la spital”, a precizat reprezentantul ISU Ialomiţa, citat de Agerpres.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut