fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Scandal în cartierul ploieștean Radu de la Afumați. Nouă persoane au ajuns la spital

Citește Și

- Reclamă -

Conflictul a avut loc vineri după-amiază, în cartierul Radu de la Afumați din Ploiești. Nouă persoane, rănite cu cioburi de sticlă, au ajuns la spital. Poliția a reținut deja trei dintre participanții la scandal. Scandalagiii au fost potoliți de echipele de la Serviciul de Acțiuni Speciale.

Vineri, ”în jurul orei 17:30, în municipiul Ploiești, pe o  stradă din Cartierul Radu de la Afumați, a avut loc un conflict spontan între membrii a două familii.

- Reclamă -

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și  jandarmi precum și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Prahova, care au aplanat în scurt timp conflictul.

Din primele date, persoanele implicate s-au agresat reciproc, atat verbal cât și fizic, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi”, potrivit unui comunicat al Poliției Prahova.

Sursa citată a precizat că polițiștii au identificat și condus la sediul secției trei persoane care au participat la eveniment, iar alte nouă persoane au solicitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

- Reclamă -

Surse apropiate de anchetă au precizat că tot scandalul a izbucnit după ce un băiat (minor) a trecut prin fața unui magazin de cartier și i-a înjurat pe cei aflați acolo. Dintr-o ceartă banală, totul a degenerat într-un adevărat scandal de stradă în timpul căruia s-au folosit ca arme albe sticle și lemne.

Persoanele care au solicitat ajutor medical nu au răni grave, doar echimoze provocate de cioburi, au precizat sursele citate.

Cercetarile continuă pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de masuri legale în consecință, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violente și distrugere.

FOTO Arhivă

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut