fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Scandal la admitere în clasa a V-a

Citește Și

- Reclamă -

elevi - Ziarul INCOMODO prevedere strecurată în noul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ, intrat în vigoare în luna ianuarie, dă naștere unui scandal imens în Ploiești, în pragul admiterii la clasa a V-a, organizate de colegiile din municipiu. Reglementările stabilesc că, de anul acesta, anumite certificate pot fi echivalate cu nota 10, la proba de limbă modernă. Majoritatea părinților reclamă faptul că regulile s-au modificat în timpul anului școlar și nici până acum nu s-a stabilit concret metodologia admiterii, mai ales că acel “poate” din lege nu implică o obligație. Alții vor ca rezultatele copiilor lor să fie echivalate, pentru că legea permite, iar cei mici au trecut deja printr-un examen riguros.

Ne aflăm la începutul lunii iunie, dată la care, în 2014, înscrierile pentru admiterea la clasa a V-a erau deja finalizate. Acum, însă, nu este cunoscut nici măcar calendarul. Ba mai mult, în jurul condițiilor de admitere este o adevărată nebuloasă. Și asta din cauza unor reglementări intrate în vigoare în ianuarie, care stârnesc un val de nemulțumire.

- Reclamă -

Concret, noul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ (ROFUI), valabil de la începutul lui 2015, deci de la mijlocul anului școlar, se referă inclusiv la condițiile în care se pot organiza examinări în vederea înscrierii elevilor în clasa a V-a. Una dintre situațiile prevăzute de document este cea în care școlile urmăresc formarea unor clase cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulație internațională. Acestea pot organiza testări, “în vederea verificării nivelului de cunoaștere a limbii respective”. Același regulament stabilește, însă, că “elevii care, anterior admiterii în clasa a V-a, la clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulație internațională, au susținut examene de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională și au obținut o diplomă nivel A1 sau nivel superior pot fi admiși fără a mai susține proba de aptitudini și cunoștințe la limba modernă, fiindu-le acordată, prin echivalare, nota 10 la respectiva probă”.

Supărare pe toate fronturile

Primii nemulțumiți au fost părinții ai căror copii nu au astfel de certificate. La Inspectoratul Școlar Județean au ajuns deja zeci de sesizări din partea celor care reclamă faptul că nu este normal ca regulile privind admiterea să se modifice în timpul anului școlar. “Până și profesorii de limba engleză sunt revoltați, pentru că au muncit cel puțin un an cu elevi care acum nu mai ar mai avea, practic, nicio șansă să intre la o clasă de acest fel, pentru că vor veni cei cu certificate obținute pe bani și vor ocupa locurile disponibile, având nota 10 din start. Este discriminare să aibă prioritate, la admiterea într-o școală de stat, copii care au obținut certificatele contra cost, în privat. Se va ajunge ca în clasele cu predare intensivă a limbii engleze să fie admiși doar cei care au certificate Cambridge, pentru că aceștia vor primi din start nota maximă. Deja și aceștia sunt mai mulți decât numărul de locuri”, ne-a spus tatăl unei eleve din Ploiești.

- Reclamă -

Un alt părinte acuză lipsa de transparență, la nivelul județului, în ceea ce privește admiterea la clasa a V-a din acest an. Dacă, anul trecut, la jumătatea lunii mai deja începeau înscrierile, iar la această dată se știau, deja, situația exactă a candidaţilor, regulile de admitere și calendarul probelor, anul acesta abia acum se pun la punct detaliile cu privire la modul în care vor fi aplicate noile reglementări și încă se așteaptă explicații oficiale privind interpretarea acestora.

Nemulțumiți sunt și părinții copiilor care au primit aceste certificate, susținând că examenele în baza cărora au fost acordate ar fi mai de încredere decât cele organizate la nivel local. “Sunt testări riguroase pentru care copiii s-au pregătit foarte mult suplimentar față de ceea ce se predă la clasă. Colegiile vor să formeze clase de excelență, dar fac admiterea pe bază unor teste care nici nu se compară ca nivel de dificultate cu cele administrate acestor copii. Sunt revoltată de faptul că majoritatea va decide, în acest caz, iar această majoritate este formată din părinți care nu s-au informat și pe care nu i-a interesat admiterea până acum, când s-au trezit că nu au certificatele. Din ianuarie, de când a intrat în vigoare Regulamentul, și până acum, au mai fost sesiuni de testare la care-și puteau înscrie copii. Nu cred că, în cazul organizării unui examen de admitere, copilul meu nu ar obține un rezultat bun. Dar mă tem de faptul că alții, mai puțin pregătiți, vor ocupa un loc în aceste clase, prin metodele știute, care funcționează în România, și atunci nu va mai fi vorba despre clase de excelență”, s-a plâns o mămică.

Explicațiile Ministerului

Singurele precizări au venit de la Ministerul Educației, și asta în ultimele săptămâni. La începutul lunii aprilie, prin Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, MECS a transmis inspectoratelor județene informarea nr. 57m/3.04.2015 referitor la aplicarea prevederilor amintite din ROFUI, în care se precizează că “în cadrul probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a V-a cu program intensiv de predare a unei limbi de circulație internațională se recunosc și se echivalează rezultatele obținute la examenele naționale în «Lista examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor în limbi străine care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal» din cadrul examenului de bacalaureat, în vigoare pentru anul respectiv, sau un examen de nivel A1 sau A2 echivalent, organizat de instituțiile prevăzute în lista menționată”.

- Reclamă -

Pe 19 mai, aceeași Direcție din cadrul Ministerului Educației a revenit, cu o nouă informare către inspectoratele școlare județene, prin care se stabilește că “modalitatea de constituire a claselor a VI-a cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulație internațională se face (…) prin susținerea unui test de aptitudini și cunoștințe la limba respectivă (scris și oral)”. Aceeași notă precizează că “referitor la certificatele YLE (Young Learnes Tests of English), respectiv Movers și Flyers, conform adresei oficiale din partea Cambridge English Language Assessment cu nr. 121m/07.05.2015, candidații trebuie să obțină un scor minim de 11 scuturi (4 scuturi la două competențe și respective trei scuturi la o competență lingvistică) pentru ca nivelul A1, respectiv A2, să poată fi recunoscut și echivalat cu nota 10”. De asemenea, “în situația în care numărul elevilor cu certificate obținute la examene cu recunoaștere internațională depășește numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare la aceste clase, consiliul de administrație al unității de învățământ decide criterii suplimentare de departajare. Aceste criterii se fac publice conform calendarului stabilit privind constituirea clasei a V-a cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulație internațională”, mai precizează, pe aceeași cale, Ministerul Educației.

În așteptarea deciziei finale

În ultima săptămână, directorii colegiilor implicate au avut o serie de întâlniri în care au dezbătut care ar fi varianta corectă de aplicat, în acest an școlar. De asemenea, au fost organizate ședințe ale consiliilor de administrație, pentru stabilirea metodologiei la nivelul fiecăreia dintre școlile implicate. Cei care nu au ajuns încă la o concluzie o vor face în următoarele zile, dar metodologia tot nu este un lucru cert la acest moment. “Majoritatea părinților este de părere că aceste prevederi ar trebui aplicate de anul școlar viitor, dat fiind că au apărut în timpul anul școlar. Trebuie să avem în vedere că aceste certificate necesită o pregătire prealabilă, iar noile reglementări au fost publicate în decembrie și au intrat în vigoare în luna ianuarie. De asemenea, au fost mulți cei care au susținut că, având în vederea că aceste certificate se acordă contra cost, s-ar crea o discriminare. Am consulat și un avocat cu privire la interpretarea normelor. Textul acestora spune «poate», ceea ce nu implică o obligație, ci o posibilitate. Am trimis la ISJ o adresă prin care arătăm că părerea unanimă este că Regulamentul dă posibilitatea luării certificatelor în considerare și că la nivelul unității noastre considerăm că este oportună organizarea testărilor. AM cerut un punct de vedere juridic al ISJ Prahova, care să se aplice unitar, la nivelul județului, și am cerut de asemenea ca subiectele pentru testare să fie întocmite unitar, la nivelul județului”, a declarat pentru Telegrama Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești.

“Legat de echivalarea certificatelor, normele au apărut la sfârșitul lunii ianuarie. Dacă acestea ar fi recunoscute, s-ar crea o discriminare în rândul elevilor. În spiritual asigurării egalității de șanse, punctual de vedere al unității noastre de învățământ este că toată lumea va da testare, în acest an, urmând ca de anul viitor să luăm în calcul găsirea unei proceduri care să implice recunoașterea acestor certificate. Trebuie să ținem cont că la bac, unde se echivalează probe în baza lor, există o metodologie, există un act normative cu semnătura ministrului. În cazul admiterii la clasa a V-a avem niște informări. Mai mult, în ROFUI scrie că aceste certificate «pot fi» recunoscute, deci decizia suverană a fiecărei unități de învățământ trebuie respectată”, a explicat și Cezar Stoica, director adjunct al C. N. “I. L. Caragiale” Ploiești. Aici, după întrunirea consiliului de administrație, s-a întocmit o notă către ISJ, cu propunerea de metodologie, bazată pe testare la admitere, și o propunere de calendar pentru admiterea la clasa a V-a. Directorul adjunct al Colegiului ne-a declarat, însă, că trebuie așteptat punctul de vedere ferm al Ministerului, pe acest subiect. “Am făcut o adresă către ISJ cu propunerile noastre, urmează ca Inspectoratul să o trimită mai departe la Minister”, a precizat acesta.

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut