fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Se va reconfigura intrarea în Ploieşti dinspre Valea Prahovei. Proiectul a primit avizul Poliţiei

Citește Și

- Reclamă -

Proiectul anunţat acum câteva luni, privind reconfigurarea intrării în Ploieşti dinspre DN1, prin nordul municipiului, ar putea prinde contur în următoarele luni, autorităţile anunţând că Poliţia Rutieră şi-a dat avizul pentru modificările propuse. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au dezvăluit că l-au invitat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, să facă în această lună o vizită la mai multe obiective din Prahova, ocazie cu care va fi discutată şi această reconfigurare.

Proiectul propune desfiinţarea relaţiei stânga din Drumul Naţional 1 înspre sensul giratoriu din faţa Metro şi Praktiker, de altfel unul dintre principalele puncte în care specialiştii au evidenţiat conflicte ale fluxurilor de trafic, în condiţiile în care virajul la stânga pentru cei care vin dinspre Valea Prahovei se face foarte greu, din cauza numărului mare de maşini care vin din sens opus şi a vitezei excesive cu care se circulă pe acest tronson de drum. În prezent, pe banda de preselecţie amenajată pentru virajul la stânga se formează frecvent cozi mari, în special la orele de vârf, iar zona este cunoscută pentru numărul mare de accidente care se petrec aici. Odată ieşiţi din DN1, conducătorii auto nu scapă de emoţii. Pentru fluidizarea traficului, administratorii drumului au decis ca maşinile care vin din DN1 să aibă prioritate la intrarea în giratoriul de la Metro, un lucru mai puţin obişnuit. Din neatenţie, obişnuiţi cu regula priorităţii de stânga din giratorii şi probabil neobservând semnul rutier de oprire, mulţi şoferi care vin dinspre Ploieşti ajung să producă accidente serioase în această zonă, mărturie stând resturile de bare sau cioburile care se găsesc mai tot timpul aici.

- Reclamă -

Din aceste motive, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) a propus reconfigurarea acestei intrări în Ploieşti, ceea ce presupune interzicerea virajului la stânga din DN1 în giratoriul de la Metro şi amenajarea unui nou giratoriu, pe drumul naţional, un pic mai la sud, în dreptul benzinăriei Lukoil. De aici, şoferii vor putea continua drumul, prin faţa Brico Depot, intrând în sensul giratoriu din dreptul Carrefour. Informaţiile sunt că această nouă intrare ar putea deveni funcţională până la finele acestui an, cu toate că acestea pot fi privite cu reticenţă, ţinând cont că multe dintre termenele anunţate de reprezentanţii CNAIR în trecut pentru proiecte similare nu s-au respectat.

Sursa: telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut