Șeful Spitalului din Găești s-a ales cu dosar penal, după ce a fost acuzat că a folosit angajații spitalului pentru lucrări de construcție la propria casă.
Astfel, polițiștii dâmbovițeni efectuează astăzi patru percheziții domiciliare în Dâmbovița și București, spun sursele G4Media.
Șeful Spitalului din Găești ar fi folosit angajați ai spitalului pentru lucrări de construcții la propria locuință. De asemenea, este suspectat că ar fi eliberat certificate de concediu medical în fals pentru iubita sa, care este medic la Spitalul Malaxa și ar fi dispus unui medic rezident să efectueze activități profesionale cu încălcarea prevederilor legale, mai spun sursele.