Un ofițer de poliție din Prahova a fost numit într-o funcție de conducere deși anul trecut a fost cercetat disciplinar.  Polițistul a fost prins încercând să ”fenteze” comisia de examinare în timpul unui concurs pentru funcția de șef al Poliției Orașului Bușteni, potrivit unor surse. Lucrarea sa scrisă nu a mai fost evaluată, iar pentru gestul său a fost cercetat disciplinar.

Comisarul  Ștefan Ionescu a lucrat la Poliția din Bușteni. În anul 2018 a participat la concursul pentru funcția de șef al Poliției din stațiunea montană, dar la examenul scris ar fi încercat să trișeze. A fost prins chiar în timpul concursului cu materiale de unde ar fi putut să se inspire pentru a da răspunsul corect, spun unele surse, iar lucrarea sa nu a mai fost luată în considerare și a pierdut examenul. Există informații că tentativa sa de a copia a avut și urmări penale, dar cercetarea s-a finalizat cu clasarea dosarului.

Ștefan Ionescu a fost cercetat în comisia de disciplină a Poliției Prahova. În urma anchetei disciplinare, comisarul s-a ales cu mustrare scrisă. Pedeapsa a avut consecințe valabile timp de șase luni, conform legii, perioadă în care nu a mai avut dreptul să participe la un examen pentru ocuparea unei funcții de conducere timp de jumătate de an. Urmările mustrării scrise au expirat la finalul anului 2019, astfel că din 2020 comisarul Ștefan Ionescu a devenit șef al Biroului Rutirer al Poliției Municipiului Câmpina. În urmă cu o săptămână a fost numit prin dispoziție a comandantului Poliției Prahova în funcția de adjunct al Poliției Câmpina.

Poliția Prahova, prin Biroul de Presă, a declarat pentru ziarul ”Adevărul” că, în momentul de față, comisarul Ștefan Ionescu nu se mai află sub incidența niciunei măsuri disciplinare, motiv pentru care a putut fi numit în postul de conducere.

”Ofiețerul nu se află sub incidența unei măsuri disciplinare sau penale și întrunește toate condițiile pentru a fi numit într-o funcție de conducere. Au fost verificări anterioare, dar acestea s-a încheiat atunci”, a  precizat Daniela Drăghici, purtător de cuvânt al IJP Prahova.

SURSA FOTO: http://campinatv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here