fbpx
marți, martie 19, 2024
spot_img

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi: „Persoanele condamnate să nu mai poată exercita funcții publice”

spot_img

Citește Și

- Reclamă -

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că este necesară o interdicţie legislativă clară ca persoanele condamnate pentru fapte săvârşite în timpul mandatului să nu mai poată exercita funcţii publice.

În privinţa problemelor invocate de Fisc în recuperarea prejudiciilor, Kovesi consideră că aceste aspecte nu sunt recente şi că ar fi trebuit făcute publice mai demult, adăugând că este important, totuşi, că instituţiile statului au început un dialog pe această temă, chiar dacă a fost provocat de DNA.

- Reclamă -

În proiectul de management, depus la Consiliul Superior al Magistraturii, Laura Codruţa Kovesi spune că pe viitor este important ca Serviciul Tehnic al DNA, cel care se ocupă cu interceptarea telefoanelor, să primească mai multe resurse. Propunerea vine în condiţiile în care Curtea Constituţională a stabilit că SRI nu mai poate face interceptări pentru anchetele penale.

Șefa DNA a declarat că din „datele statistice din acest an, în prezent avem în lucru peste 6.600 de dosare, care sunt repartizate unui număr de aproximativ 110-120 de procurori, dar să nu uităm că la începutul anului aveam un stoc de 4.100 de dosare rămase de anul trecut. Numărul dosarelor care se înregistrează în DNA creşte de la an la an şi cu siguranţă o suplimentare a resurselor umane este binevenită.”

Procurorul-şef al DNA mai propune şi cumpărarea de maşini speciale pentru ofiţerii de poliţie judiciară care lucrează la acest serviciu. Laura Codruţa Kovesi consideră că este necesară şi suplimentarea echipamentelor folosite la ascultarea telefoanelor suspecţilor, dar şi la monitorizarea lor. Dacă va primi un nou mandat de procuror-şef, Laura Codruţa Kovesi vrea ca legislaţia să fie schimbată astfel încât un suspect să poată ajunge la o înţelegere cu procurorul dacă îşi recunoaşte faptele chiar dacă pedeapsa maximă pe care ar putea să o primească este mai mare de şapte ani.

„O soluţie ar putea fi modificarea condiţiilor de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei pentru a putea fi încheiat şi pentru fapte pentru care legea prevede pedepasa închisorii mai mare de şapte ani, cum este în cazul multor infracţiuni date în competenţa DNA. În acest fel, s-ar reduce semnificativ şi numărul participărilor în şedinţele de judecată, dar şi durata de judecare a cazurilor de corupţie.” (sursa: Proiectul de management al L. C. Kovesi)

Laura Codruţa Kovesi a primit aviz pozitiv pentru a ocupa încă trei ani funcţia de şef al DNA.

- Reclamă -

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Fuego rămâne preferatul liberalilor. Cât a plătit primăria Lipănești să-i cânte

În Prahova, frecvent primăriile liberale aleg să contracteze serviciile lui Fuego de a cânta la diferite ocazii. Este și...
spot_img
Sari la conținut