fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Șeful DGA arestat, Constantin Ispas, legături cu primarul din Bălțești?!

Citește Și

- Reclamă -

ispas1 - Ziarul INCOMOD

Evenimentele din ultimele zile, în care procurorii anticorupție au scos la iveală un mega-dosar care vizează trei ofițeri MAI cu funcții de conducere, au produs un adevărat cutremur în Poliția Prahova, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate și Direcția Generală Anticorupție dar și în mediul politic și de afaceri din județul Prahova.
Emanuel Saghel, șeful Serviciului de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Adrian Rădulescu, adjunctul inspectorului șef al Poliției Prahova și Constantin Ispas, șeful Direcției Generale Anticorupție sunt cercetați într-un dosar penal instrumentat de procurorii DNA Ploiești. Pentru Rădulescu procurorii au dat măsura controluui judiciar în timp ce pentru Ispas Tribunalul Prahova a dat mandat de arestare iar pentru Saghel măsura controlului judiciar.
În dosarul penal sunt descrise fapte de o gravitate extremă, care arată modul cum aceștia controlau mai multe firme din județ și obligau reprezentanții altor societăți să le furnizeze diverse servicii și materiale, fără a plăti contravaloarea acestora. Concret, prin teroare, prin presiuni repetate și șantajul celor păgubiți cu amenințarea de întocmire a unor dosare penale,  cei trei reușeau să obțină bani și foloase materiale. 

- Reclamă -

Ziarul Incomod a fost singura publicație care a scris, de-a lungul timpului, pe baza informațiilor pe care le-a primit de la oameni, despre gruparea infracțională Saghel-Rădulescu-Ispas și despre legăturile lor cu oameni de afaceri care au fost cercetați în dosare penale, dar și modul în care acționau.

Puteți reciti o parte din articole accesând link-urile de mai jos:

Afacerist acuzat de ultraj, protejat de un ofițer BCCO și de adjunctul șefului Poliției Prahova

- Reclamă -

Ofițerii din Poliție și BCCO care protejau un afacerist cercetat pentru ultraj, susținuți de Sebastian Ghiță?!

Cocktail cu iz penal: Iulian Bădescu, Cristinel Toader, Adrian Rădulescu și Emanuel Saghel

Proprietarul cisternelor care au luat foc este un infractor arestat pentru trafic cu produse petroliere

 

- Reclamă -

Acum, cu ajutorul cititorilor noștri, noi informații ies la iveală. Un cititor ne-a trimis un mail pe adresa redacției, [email protected], în care spune că fostul șef al DGA, Constantin Ispas, ar fi avut legături și cu primarul din Bălțești, Radu Ion.

Se pare că Ispas deținea un teren arabil de 30 de ha, pe care îl cultiva primarul Radu Ion. Recolta o lua Ispas, dar până atunci, de arat, semănat, ierbicidat și recoltat se ocupau diverse asociații agricole pe care Ispas le șantaja pentru a face acest lucru fără a le fi plătite serviciile.

De exemplu, de la o asociație agricolă din Sălciile a luat 500 kg de azot, iar de la una din Ciorani a luat o tonă de ulei de floarea soarelui, desigur, fără a plăti pentru ele.

Administratorii respectivelor asociații erau mult prea terorizați de Ispas care îi amenința cu dosare penale și controale, așa că se conformau și-i puneau la dispoziție orice dorea.

Rețeaua celor trei, Saghel, Rădulescu și Ispas, era cunoscută de toată lumea, aceștia „lucrând” împreună, astfel încât cu toții să aibă de câștigat.

În plus, Constantin Furtună, șeful BCCO, se pare că avea și el partea lui din toate aceste „combinații” de care nu era străin. Emanuel Saghel se pare că i-a fi plătit un pistol și un arc profesional lui Furtună, pe lângă alte beneficii pentru a închide ochii la abuzurile făcute de cei trei ofițeri M.A.I..

 

N.R.: Pe cale de consecință ziarul Incomod face un apel către toți cetățenii care au informații despre alte infracțiuni sau acțiuni de șantaj și intimidare comise de acești ofițeri să ne scrie pe adresa de e-mail [email protected]. Reamintim că autoritățile statului român monitorizează articolele din mass-media și se pot autosesiza după apariția informațiilor în mijloacele de informare a publicului larg. 

Reporterii noștri vor proteja identitatea celor care ne scriu iar informațiile vor fi publicate și înaintate organelor competente.
Informațiile din e-mail-uri vor fi salvate, iar mesajele vor fi șterse imediat, ca o măsură de siguranță suplimentară pentru protejarea identității celor care ne scriu.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

FOTO Mașină răsturnată pe DN 1

O mașină s-a răsturnat pe DN 1, transmite ISU Prahova care intervine la fața locului.Potrivit Inspectoratului pentru Situații de...
Sari la conținut