fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Șeful Gărzii de Mediu anunță controale ample în Prahova la operatorii din industria petrolieră

Citește Și

- Reclamă -

Comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu (foto sus), spune despre județul Prahova că este „unul dintre cele mai grele”, în care activitatea industrială este preponderent petrolieră. Berceanu a anunțat că vor urma controale ample asupra industriei petroliere care vor viza cele trei mari companii de profil din zonă. Declarația vine după ce săptămâna aceasta comisarii instituției au efectuat mai multe controale în județ și au aplicat amenzi de peste 1,1 milioane lei, inclusiv la primării. 

Totodată, șeful Gărzii Naționale de Mediu vorbește despre o „efervescenţă” a activiştilor de mediu din judeţul Prahova și spune că a primit foarte multe solicitări şi petiţii de la aceştia.

- Reclamă -

Pentru a se reduce riscul corupției, Octavian Berceanu spune că verificările din Prahova s-au făcut cu echipe mixte din alte județe.

”Am dat un semnal foarte bun în Prahova, vizavi de modul în care instituţiile statului pot să îşi facă treaba, dacă vor. Fără dumnealor şi sprijin din partea Poliţiei Române e clar că nu am fi putut avea un randament aşa cum l-am avut. Am controlat balastierele, operatorii economici care desfăşoară activităţi de dezmembrare a autovehiculelor, de depozitare şi de valorificare a acestora, pentru că aici avem şi o sursă de poluare importantă. Rezultatele au fost pe măsură, chiar neaşteptat de bune. Mi-au concluzionat colegii, cele șapte echipe care au acţionat timp de cinci zile în judeţ au dat peste 1.100.000 amenzi, au şi propus sistarea activităţii unor agenţi economici. Au fost şi la patru UAT-uri care au fost şi ele amendate de asemenea. Măsurile pe care le-au dispus vor fi verificate în următoarele două săptămâni şi atunci vom putea decide dacă vom suspenda activităţile şi altor agenţi economici”, a declarat Octavian Berceanu, comisarul șef al Gărzii de Mediu, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc vineri, 21 mai, la Ploiești.

Acesta nu a menţionat care sunt firmele sau unităţile administrative amendate.

- Reclamă -

La acțiunile de control au participat și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab din Ploiești.

”Foarte important să reducem la minim riscul corupţiei şi atunci venim în judeţ cu echipa din alte judeţe, cu suportul Jandarmeriei şi al Poliţiei şi putem cumva să scoatem la lumină activitatea economică din judeţ. E un judeţ foarte greu, e printre cele mai grele din România. (…) sunt câteva categorii de activităţi care au un risc vădit asupra populaţiei şi mediului: depozitările ilegale, dezmembrările de autoturisme, dezmembrările ilegale, iar ce rezultă de acolo de multe ori ajunge pe un depozit ilegal de deşeuri sau sunt arse. Acest fenomen de arderi ilegale distruge foarte mult calitatea aerului şi afectează sănătatea oamenilor”, a adăugat comisarul şef al Gărzii de Mediu.

Totodată, Octavian Berceanu a anunțat că urmează controale care îi vor viza pe operatorii din industria petrolieră.

„Activitatea economică e preponderent şi pe industria petrolieră şi aici vrem să demarăm nişte controale mult mai ample la cele trei mari companii din zonă”, a mai spus Berceanu.

- Reclamă -

Potrivit acestuia, au avut loc discuţii tehnice referitoare la o serie de mecanisme şi aparate care să măsoare eventuale emisii de gaz care până acum nu au putut fi dovedite, discuţiile vizând inclusiv schimbarea legislaţiei.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut