fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Senator PNL prins băut la volan, condamnat

Citește Și

- Reclamă -

Senatorul Marius Nicoară, trimis în judecată pentru conducerea sub influența alcoolului, a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare. Magistraţii de la Înalta Curte au decis impunerea unor condiţii pe perioada de supraveghere. Liberalul a fost obligat şi la plata a 4500 de lei, cheltuieli de judecată. Decizia magistraţilor poate fi atacată în 10 zile.

„650/1/2016 – În baza art.396 alin.2 din Codul de procedură penală raportat la art.336 alin.1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul NICOARĂ MARIUS PETRE (…), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În temeiul disp. art. 91 al. 1 din C.p. suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. 1 C. pen. În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei Filantropică Medical-Creştină Cluj-Napoca sau Primăriei Municipiului Cluj – Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 din Codul penal. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 4500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, pentru procuror şi părţi, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.”, se arată în decizia magistraţilor de la Înalta Curte.

- Reclamă -

Dosarul în care Nicoară a fost trimis în judecată a fost întocmit în urma unui eveniment rutier produs în data de 28 noiembrie 2014, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca.

„În jurul orei 23,45, inculpatul Nicoară Marius Petre a condus un autoturism pe strada Eugen Ionescu, pe sensul de mers către Calea Turzii, (…) iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13 nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de mașina din fața sa, producând un accident de circulație și intrând în coliziune cu un autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a martorului V.C.R. , conducătorul auto al mașinii cu care a intrat în coliziune și care a refuzat să depună plângere”, se precizează în comunicatul PÎCCJ.

Conform sursei citate, raportul de expertiză medico-legală a arătat că Nicoară avea la ora producerii evenimentului rutier o alcoolemie de circa 1,65 la mie.

- Reclamă -

sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut