Senatorul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieștiului în mandatul 2008-2012, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție. Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casația și Justiție. Alături de Volosevici, a fost deferită justiției și Simona Albu, la data faptei șef al Serviciului Juridic din cadrul Direcției Juridice a Primăriei Ploiești.

Vezi mai jos comunicatul emis de DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
VOLOSEVICI ANDREI LIVIU, la data faptelor primar al municipiului Ploiești, în prezent senator, pentru săvârșirea infracțiunilor de
– abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul,
– trafic de influență (2 fapte),

ALBU SIMONA, la data faptei șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul.

În rechizitoriul întocmit s-a reținut următoarea stare de fapt:
În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA. Proiectul consta în finanțarea și realizarea în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local și avea ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul.

În același scop, la data de 03 septembrie 2009, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și societatea comercială FC Petrolul SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale – în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat.

În acest fel, acesta a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei și concomitent obținerea, de către S.C. FC Petrolul SA Ploiești, a unui folos necuvenit de aceeași valoare, reprezentând:
– 17.842.137,70 lei – plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea dispozițiilor legale privind finanțele publice,
– 12.955.859,28 lei – chirie datorată de S.C. Petrolul S.A. pentru Stadionul Ilie Oană pus la dispoziție în baza contractului, cu încălcarea prevederilor legale privind administrația publică locală,
– 121.234,19 lei – contravaloare utilități datorate de societate și achitate din bugetul local,
– 1.658.205,90 lei – debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care, în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate.

Contractul de asociere anterior menționat a fost vizat pentru legalitate de inculpatele Mazâlu Maria Magdalena și Albu Simona.

În calitate de primar al municipiului Ploiești, în vara anului 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins unui om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 80.000 lei pe care a primit-o în trei tranșe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obținerea unui nou mandat). În schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes, trebuia să câștige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploiești, finanțat de primărie. Ulterior, denunțătorul urma să obțină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv.

În același context și în aceeași calitate, în perioada martie – aprilie 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins de la un alt om de afaceri (denunțător în cauză) foloase materiale necuvenite, constând în închirierea de panouri publicitare, prestarea de servicii de panotaj și producția de afișe electorale, în valoare totală de 21.150,12 euro, precum și suma de 20.000 lei achitată de acesta din urmă către o firmă indicată de edil.

Aceste foloase au fost pretinse și primite de inculpat în schimbul intervenției la funcționarii primăriei și la consilierii locali pentru promovarea și aprobarea unui proiect de hotărâre care să aibă ca obiect prelungirea contractului de asociere încheiat între Municipiul Ploiești și o societate comercială, vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparținând domeniului public de interes local al orașului.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Volosevici Andrei Liviu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii anticorupție au mai dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpata Mazâlu Maria Magdalena.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

1 COMENTARIU

  1. Inteleg din articol ca unul din denuntatori are legatura cu firma Esrom
    http://www.ploiesti.ro/Hotarari/2012/09_(27_aprilie_2012)/208_27.04.2012_esrom.pdf
    Daca cititi acest HCL, veti vedea ca doamna Simona Albu, avizeaza ca director executiv al Directiei Administratie Publica, Juridic Contencios, Achizitii Publice-Contracte Hotararea de prelungire a contractului de asociere nr. 3286/2006 ( http://www.ploiesti.ro/Hotarari/2006/03%20(22%20martie%202006)/82%20civitas.htm).
    Cititi cu atentie cele doua hotarari si luati in calcul faptul ca in vara anului 2014, sotul dnei. Simona Albu, Albu Catalin, in urma unui ”concurs” organizat de Toader Cristinel este numit sef birou la Biroul de Protectie a Mediului din cadrul Politiei Locale, apoi trageti dumneavoastra concluziile.

    Oare numai domnul Volosevici este vinovat sau daca denuntul a fost facut doar catre dansul, doar el este de vina?
    Repet, cititi cu atentie HCL -ul prin care s-a prelungit contractul de asociere.

    Si inca ceva, verificati si portalul Tribunalului Prahova
    http://portal.just.ro/105/SitePages/Rezultate_dosare.aspx?k=esrom&a=%20scope%3AvDosar%20MJmpIdInstitutie%3D105&v1=%2Dwrite si intrebati:

    de ce s-a renuntat la dosarul nr. 22/105/2011?
    http://portal.just.ro/105/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10500000000081198&id_inst=105

    de ce nu s-a timbrat recursul in dosarul 22461/281/2011?
    http://portal.just.ro/105/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=28100000000118340&id_inst=105

    Sunt tare curioasa de ce nu s-a formulat denunt si pentru Simona Albu, oare pentru ca isi poate influenta subalternii sa renunte sau sa piarda si celelalte procese aflate pe rol intre SC ESROM si Municipiul Ploiesti?
    Directia Generala de Dezvoltare Urbana de ce a dat aviz favorabil daca din 103 amplasamente societatea avea autorizatii de construire decat pentru 17 panouri? De ce venea Cristinel Toader saptamanal la doamna Rita Neagu si discutau minute in sir la dnasa in birou? Si sa fim seriosi cred ca oricum erau amplasate in tot orasul mai mult de 103 panouri. Serviciul de control de la Urbanism nu vedea, nu stia, mi-e greu sa cred asta. De ce subit, dupa arestarea lui Toader i-a apucat excesul de zel si au desfiintat toate panourile amplasate ilegal?
    Directia de Patrimoniu care are in atributii urmarirea contractelor de ce nu a zis nimic? De ce domnul Petrache era vazut mereu in biroul fostului sef al Politiei Locale?

    Nu, ei nu au nici o vina, au fost obligati sa propuna si sa avizeze, ei nici usturoi nu au mancat, nici gura nu le miroase.
    Solicitati dumneavoastra va rog, sunt foarte curioasa sa citesc contractul initial de asociere nr.3286/01.04.2006, contract pe care nu l-am gasit pe site, desi mi s-ar fi parut normal sa fie publicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here