fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Senatorul Daniel Savu sare în apărarea „stăpânului” său, Sebastian Ghiță

Citește Și

- Reclamă -

„Senatorul-tigaie” Daniel Savu sare în apărarea „stăpânului” său, deputatul Sebastian Ghiță, încă dinainte ca acesta să fie audiat din nou la DNA Ploiești! La ora actuală, sunt doar speculații potrivit cărora Sebastian Ghiță urmează să fie audiat astăzi de procurorii anticorupție în dosarul lui Victor Ponta, dar deja Savu comentează informațiile!

Victor Ponta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și, printr-un comunicat remis presei de către DNA, se arată că Victor Ponta a primit mită, în calitatea de președinte PSD, pentru ca un om de afaceri să fie trecut pe o poziție eligibilă pe lista pentru alegerile parlamentare din 2012. Mita este în valoare de 220.000 euro și a fost folosită pentru organizarea unei vizite în România a lui Tony Blair, fostul prim-ministru al Mării Britanii. Scopul era ca, prin mediatizarea întâlnirii dintre Ponta și Blair, președintele PSD să câștige capital electoral, în condițiile în care în acel an erau și alegeri pentru Parlamentul României. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil. Potrivit unor surse, omul de afaceri este chiar „mogulul” Sebastian Ghiță, care ar urma să fie audiat astăzi.

- Reclamă -

Este perfect normal ca Savu să-i ia apărarea lui Sebastian Ghiță, având în vedere că așa cum Ghiță i-a plătit tigăile lui Savu în campania electorală din 2012, procurorii arată acum că i-a plătit și lui Ponta vizita lui Tony Blair în România.

„Deranjăm. Ponta deranjează cel mai mult. La fel și Sebastian Ghiță. Partidul România Unită deranjează și el, de aceea trebuie redus la tăcere. Asistăm la un abuz și la implicarea pe față a procurorilor în politică. Denunțurile, dacă există, sunt cel puțin tendențioase, pentru că situații de acest gen se pot regăsi și la alte partide, unele fiind incluse chiar în anunțuri oficiale. De ce acum, de ce Ponta, de ce Ghiță ? Pentru că pe 11 decembrie avem alegeri parlamentare. Să ne intre bine în cap: lupta politică se duce la DNA !!!!”, a scris Daniel Savu pe pagina sa de Facebook.

Cu alte cuvinte, din punctul senatorului de vedere, procurorii fac un abuz atunci când scot la iveală „combinațiile” lui Ghiță și modul în care Savu, Ghiță și Ponta au ales să își împartă banii în 2012 este „curat ca lacrima”. Cum altfel ar putea să fie, din punctul de vedere al unui om care este mai mult decât subiectiv în acest caz?!

- Reclamă -

Să nu uităm că „senatorul-tigaie”, Daniel Savu, cunoscut ca fiind pionul mogulului Sebastian Ghiță, s-a dovedit a fi și traseit politic atunci când a ales, la finalul lunii august, să se înscrie în Partidul România Unită, cel mai probabil tot din ordinul „stăpânului Ghiță”, PRU fiind noul PSD, refugiul parlamentarilor care nu mai erau doriți în rândul social-democraților, cum este inclusiv cazul lui Sebastian Ghiță sau al lui Victor Ponta.

Reamintim că la finalul lunii martie, senatorul care a fost în trecut ofițer SRI a demisionat din cadrul Partidului Social Democrat, întrucât colegii săi nu au fost de acord ca acesta să candideze pentru primăria Ploiești. Inițial a vrut să candideze din partea PSRO, partidul lui Mircea Geoană, dar Mihai Apostolache, președintele filialei prahovene a partidului a declarat că i-a fost respinsă candidatura. Desigur, Daniel Savu a negat în permanență că a încercat să se alăture partidului lui Geoană și că a fost respins. Asta nu l-a împiedicat însă pe Sebastian Ghiță să-l susțină din umbră pe Daniel Savu ca și candidat independent la Primărie, rolul său fiind unul singur: acela de a rupe voturi de la PSD. Astfel, prin Daniel Savu, Sebastian Ghiță a sabotat alegerile locale și a scăzut șansele PSD-ului de a câștiga Primăria Ploiești.

Imediat după alegeri, unul din mesajele publicate de Daniel Savu pe pagina sa de Facebook a demonstrat această ipoteză, prin care acesta nu și-a dorit nicio clipă să câștige Primăria, ci doar să smulgă din voturile social-democraților, partidul în cadrul căruia nu și-a mai găsit locul.

”Prin candidatura ca independent, pe care o consider corectă şi necesară, am vrut să demonstrez că întotdeauna poate exista o alternativă şi să dau un semnal pentru eliminarea intereselor obscure de la vârful administraţiei. Practic, am vrut să opresc o grupare de tip mafiot să se alimenteze din banul public.”, scria la acel moment Daniel Savu pe pagina sa de socializare.
Este firesc pentru candidatul independent Savu, care nu a venit cu niciun proiect concret în campanie, să vină după alegeri cu astfel de mesaje. El face referire cu siguranță la PSD Ploiești, organizație pe care, cu ajutorul lui Sebastian Ghiță, a încercat s-o saboteze din toate puterile.
Chiar dacă senatorul Savu a negat sprijinul deputatului, faptele din campanie l-au contrazis. De exemplu, pliantele sale de candidat independent au fost expuse la toate chioșcurile ”Prahova” de difuzare a presei, societate care aparține familiei lui Sebastian Ghiță. În campanie, senatorul și-a făcut un call-center de unde au fost sunați ploieștenii pentru a fi întrebați dacă susțin un candidat sau altul. O astfel de investiție ajunge ușor la peste 10.000 de euro, bani care nu se scot din pariuri, dar i-a scos din buzunar Sebastian Ghiță.
Iar toate dezbaterile la care a participat Savu au fost găzduite de Radio Prahova, în timp ce toate atacurile la contracandidatul său de la PSD, Cristian Ganea, au fost publicate de ziarul Prahova. Cele două entități media sunt controlate de apropiați de-ai lui Sebastian Ghiță. Planul celor doi, păpușarul Ghiță și păpușa Savu a fost clar, să rupă voturi de la PSD. Cât mai multe cu putință. Din nefericire pentru cei doi, planul nu le-a reușit pe deplin. Iar după ce au trecut alegerile, Daniel Savu a vorbit de grupări de tip mafiot și de stoparea corupției făcându-se că uită de problemele cu justiția ale stăpânului său în dosarul Papici redeschis anul acesta. În acest dosar, Sebastian Ghiță are calitatea de suspect fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care folosirea de informații confidențiale și șantaj.

- Reclamă -

În plus, din ordinele lui Sebastian Ghiță și pentru interesele acestuia, Daniel Savu a mers atât de departe încât a încercat să mituiască un fost ofițer SRI. Aceea a fost dovada că Savu nu are limite atunci când ascultă orbește ordinele mogulului Ghiță, printr-un pasaj din denunțul făcut de col. SRI (r) Gulianu Florin pe data de 24.09.2014. Fostul ofițer SRI Florin Gulianu povestește cum Daniel Savu a încercat să-l mituiască, pentru a-l determina să își retragă toate petițiile, plângerile și sesizările depuse la Parchetul General, la C.N.S.A.S., la Comisia SRI și la Curtea de Apel Ploiești.

Citește aici denunțul care îl îngroapă pe senatorul Daniel Savu!

Amiciția dintre Savu și Ghiță este mai veche de 2016. În 2012, pe când Daniel Savu se lupta pentru un loc de senator în colegiul Slănic, alegătorii de acolo au fost ”blagosloviți” cu tigăi din partea viitorului parlamentar. Tigăile au fost plătite de Sebastian Ghiță, după cum au descoperit și procurorii DNA. Aceștia au descoperit că o sumă de 111.600 lei a fost utilizată pentru plata unui număr de 12.000 tigăi, dobândite fără documente legale, și a inscripționării lor cu textele: Ghiță Sebastian Aurelian Colegiul nr. 4 deputați– 7.525 buc și Savu Daniel Colegiul nr. 2 senatori – 4.475 buc. Achiziția și livrarea celor 12.000 tigăi, operațiuni fictive, au fost dispuse, inclusiv efectuarea plăților, de Sebastian Ghiţă (detalii aici). Din păcate pentru cei din Colegiul Slănic, după patru ani de stat în Parlament din postura de senator, Daniel Savu nu a fost niciodată văzut la față. Senatorul a preferat să apară la televizor unde dezbătea teme anti-DNA, anti-Băsescu, anti-orice.

În 2016, Daniel Savu s-a vrut candidatul PSD la Primăria Ploiești. Sondajul intern al partidului l-a desemnat pe Cristian Ganea. Înainte de rezultatul sondajului, Savu declara că el nu iese cu Ganea pe stradă. După sondaj a sucit-o ca la Ploiești, acesta afirmându-și sprijinul. Asta a durat doar până i-a dat Ghiță ordinul de luptă. Savu și-a dat demisia din PSD după 16 ani de activitate în partid și s-a avântat la luptă pentru interesele mogulului.

Vezi aici video!

În spatele ușilor închise, senatorul-tigaie nu se sfiește să recunoască faptul că încalcă legea. În luna ianuarie, reporterii ziarului Incomod au intrat în posesia unei înregistrări audio în care senatorul Daniel Savu recunoaște că încalcă Legea electorală, începând campania înainte de termenul prevăzut. Ascultă înregistrarea aici!

De altfel, cum aminteam și mai sus, Daniel Savu și-a făcut un obicei din a merge pe la diverse emisiuni TV sau de a scrie pe blogul său atacuri dure la adresa Direcției Naționale Anticorupție, condusă de Laura Codruța Kovesi, probabil în speranța că astfel cei care stau să-l asculte vor începe să perceapă DNA ca pe un „balaur cu șapte capete” care îi nenorocește pe „bieții politicieni inocenți”, de teapa lui Sebastian Ghiță, care este urmărit penal în nenumărate dosare instrumentate de DNA.

Citește și:

Tupeu de senator: Daniel Savu o atacă dur pe Laura Codruța Kovesi și îi cere demisia

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut