strada codrul cosminului ploiesti sens unic
Autorităţile ploieştene instituie sens unic pe o stradă situată aproape de sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi de strada Elena Doamna.

Decizia, adoptată de Comisia Municipală pentru Siguranţa Circulaţiei, vizează strada Codrul Cosminului, şi se va aplica începând de miercuri. Strada este paralelă cu Vaslui şi Traian, făcând legătura între Ion Neculce şi Malu Roşu.

“Primăria Municipiului Ploiești anunță cetățenii că, începând de miercuri, 11 mai 2022, se instituie sens unic pe strada Codrul Cosminului, pe sensul dinspre strada Ion Neculce către strada Malu Roșu. Măsurile respective au fost stabilite de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației în vederea fluidizării traficului rutier în zona respectivă”, a anunţat Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă transmis marţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here