Constantin Ciobanu, sensei și avocat în baroul Prahova, s-a stins din viață, apropiații anunțându-i pe cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu că o pot face începând de azi, la Catedrala „Sf. Ioan” din Ploiești, biserică unde vineri, de la ora 14.00, va fi oficiată și slujba de înmormântare. Înhumarea va avea loc la cimitirul Bolovani, din municipiu.
Constantin Ciobanu era absolvent al facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București și al facultății de Drept din cadrul Universității București.
Antrenor de arte marțiale – 5 Dan Karate, acesta a fondat, în anul 1990, școala ploieșteană de karate. De asemenea, era fondatorul clubului Zan Shin. Prin antrenamentele pe care le-a organizat începând din anii comunismului, a educat caractere și a format profesioniști. Familia, colegii și elevii păstrează cu profund respect amintirea prezenței sale printre noi.
Sursa: www.telegrama.ro