sensgiratoriutargoviste 27981300

sensgiratoriutargoviste 27981300Puzderie de semne de circulaţie în Târgovişte. Într-un singur sens giratoriu au fost montate peste 30 de indicatoare, multe inutile şi amplasate haotic, după cum spun cetăţenii şi chiar şeful poliţiei. Primarul susţine, însă, că toate semnele de circulaţie au fost montate cu acordul Poliţiei.

La Târgovişte, într-o singură intersecţie sunt, în total, 33 de indicatoare… Unele încă se montează. Oamenii din oraş susţin că multe sunt puse anapoda.

Şeful Inspectoratului judeţean de poliţie Dâmboviţa spune că indicatoarele au fost montate în număr prea mare, haotic şi fără respectarea legii.

“Cu proiectul asta e o bătaie de joc cu indicatoarele rutiere. Mă uitam de exemplu la DSVSA au pus la ieşire din curte trei ţevi. Pe una au pus un indicator trecere de pietoni, deşi în prelungirea trotuarului, la ieşire din curti, indiferent de instituţie, nu se face trecere de pietoni. Una era fără nimic şi a treia era STOP, oameni buni. Nu au luat aprobare de la Poliţia Rutieră. Proiectula a fost aprobat acum şase-sapte ani, pe trei hârtii. Trebuie să le pună legal, alea sunt puse, cu încălcarea legii”.

Primarul susţine altceva.

“Niciunul din aceste indicatoare din municipiul Târgovişte nu a fost pus fără acordul poliţiei şi fără avizul Poliţiei, nici măcar unul”.

Aceasta nu este singura anomalie întâlnită la Târgovişte. O trecere de pietoni, de exemplu, este inutilizabilă. Pleacă dintr-un loc de parcare şi se opreşte în spaţiul care ar fi trebuit să fie verde. Oraşul se află într-un amplu proces de reabilitare cu fonduri europene în valoare de 38 de milioane de euro. Proiectul presupune asfaltarea mai multor cartiere, amenajarea spaţiilor verzi, a parcărilor şi a drumurilor.

Sursa: www.romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here