Începând cu Lăsata Secului, de Mucenici și în Joia Mare, pe dealurile din zona superioară a Prahovei, tinerii aprind focuri, fiecare moment având o simbolistică aparte. Este o tradiție care deși se mai păstrează, pe alocuri, la Breaza, mulți dintre cei care o practică nu mai cunosc exact rostul, semnificația ei, mimând doar un gest moștenit de la o generație la alta.
Un film documentar, un rezultat al cercetării etnografice întreprinse de Anca Stanca şi Ştefania Anghel împreună cu elevii Liceului Teoretic ,,Aurel Vlaicu” Breaza, sub îndrumarea profesorului etnograf Vasile Focşeneanu, explică simbolistica celor trei focuri sacre ce se aprindeau în perioada Postului Paștelui pe dealurile Sinoiu, Gurga, Valea Târsii sau Ocina.
”Postul Paștelui, cunoscut în tradiția creștin ortodoxă ca fiind cel mai mare post din an, este perioada în care se aprind focurile sacre. Tinerii folosesc buciumurile pentru a anunța acest prim moment care marchează începutul postului. Pe dealuri, flăcăii încă se mai adună. Ei se adresează fetelor din comunitate pentru că după Paște, după Duminica Tomii se pot întemeia familii. Într-un adevărat dans ritualic, tinerii aprind focul și de multe ori sunt însoțiți de fete care aduc merinde pentru că este ultima sărbătoare înaintea postului cel mare. Este o magie păstrată la noi la români, pe Valea superioară a Prahovei, când focul este aprins chiar dacă afară este zăpadă”, explică profesorul etnograf Vasile Focșeneanu.
Dacă primul foc este dedicat tinerilor care vor să-și întemeieze o familie, după focul acesta, undeva la jumătatea lunii martie, se aprinde del ce-al doilea foc, ”Focul de mucenici sau măcinic”, un moment închinat copiilor și adolescenților
”(…) pentru că tot tradiția spune: <<nu lipsește precum martie din post>>, se aprinde cel de-al doilea foc sacru, focul de Mucenici sau Măcinici, de regulă un foc și el anuțat cu tulnic pentru cei mai mici din comunitate, pentru adolescenți. Tradiția spune că adolescenții trebuie să sară peste acest foc pentru a fi sănătoși tot anul. Este un foc magic, un foc care dă energie celor care îl trec în salt pentru a prevesti vara care urmează după sărbătorile Pascale”, spune profesorul Focșeneanu.
Focurile sacre specifice prahovenilor se păstrează în tradiția noastră până la sfârșitul postului, până în săptămâna patimilor, când se aprinde pe dealuri, pentru ultima dată, focul sacru.
”Este de regulă focul dedicat strămoșilor, este momentul în care sufletele adormiților se apropie de gospodărie, pentru că la Învierea Domnului ei vin acasă, pentru a se întâlni cu nepoții și strănepoții. Este un nou moment de magie, un moment de reculegere, de durere maximă”, explică profesorul.
Suntem în joia Paștelui, urmează Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, atunci când toți ne gândim la cei adormiți. Și iată cum, de lăsata secului, de mucenici, și mai târziu, de Joi Mari, când gospodinele au înroșit ouăle aprindem încă focurile sacre pe Valea Superioară a Prahovei.
Vârstnicii care locuiesc pe aceste meleaguri încă mai aprind focul în spatele gospodărie de Joi Mari pentru ca, în Noaptea de Înviere, focul sacru să se mute în biserică, în case și în cimitire.
