- Advertisement -
Demisie în Primăria Ploieşti. Simona Băicoianu, până de curând directorul Clubului Sportiv Municipal, a demisionat astăzi din calitatea de consilier personal al primarului.
Simona Băicoianu fusese adusă în cabinetul primarului în 2020, la începutul mandatului lui Andrei Volosevici, iar în 2022 a fost detaşată temporar pe postul de director al CSM, rămas vacant la momentul respectiv. Detaşarea a expirat acum câteva săptămâni, când aceasta a revenit în cabinetul primarului.
Anterior, Simona Băicoianu a fost preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Prahova.
- Advertisement -
Conform Codului Administrativ, primarii şi viceprimarii, la fel ca preşedinţii sau vicepreşedinţii consiliilor judeţene, au dreptul la numirea mai multor consilieri personali, care sunt încadraţi pe contracte pe perioadă determinată.
- Advertisement -