fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Singurul loc în care viața ar putea continua în urma unui atac nuclear este în România!

Citește Și

- Reclamă -

Peştera Movile a fost descoperită în anul 1986, în apropiere de Mangalia. Atunci nu i s-a dat o importanţă deosebită, părând doar o simplă grotă din puţ, cu o galerie de 200 m. Câțiva ani mai târziu, cercetătorii au descoperit că Peștera Movile este singurul loc în care viaţa ar putea continua în urma unui atac nuclear.
În 1990, s-au reluat cercetările, iar descoperirile care au urmat au uimit întreaga lume. În capătul peşterii, s-a găsit un lac cu apă termală sulfuroasă, a cărei explorare a adus la suprafaţă numeroase forme de viaţă specifice peşterii.

Viaţa se susţine singură în Peştera Movile, fără a avea nevoie de prezenţa oxigenului sau a altor factori externi. Sistemul funcţionează pe baza chimiosintezei, fiind separat de mediul exterior de milioane de ani, după cum au dezvăluit studiile recente. Astfel, atmosfera este aproape lipsită de oxigen, dar bogată în metan şi dioxid de carbon, şi cu toate acestea viaţa există, mărturie fiind cele 35 specii complet noi de insecte ce locuiesc în peşteră.

- Reclamă -

Potrivit studiilor realizate inclusiv de cei de la NASA, viaţa în Peştera Movile se desfăşoară complet independent faţă de exterior, vieţuitoarele de aici neavând nevoie de oxigen, lumină, căldură şi aşa mai departe. Ulterior, aceasta a fost declarată rezervaţie speologică, iar intrarea a fost închisă, pentru a nu fi afectat ecosistemul interior de mediul extern. Singurii care au acces sunt cercetătorii.

Sursa: one.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut