Sorin Blejnar, fostul președinte ANAF, rămâne în arest preventiv până în data de 6 ianuarie inclusiv. Procurorii DNA Ploiești au cerut instanței prelungirea măsurii preventive cu încă 30 de zile, solicitare admisă atât de Tribunalul Prahova cât și de Curtea de Apel Ploiești, în urma contestației. Decizia este definitivă.
Sorin Blejnar se află încarcerat la Centrul de Detenție al IJP Prahova de la Câmpina încă din data de 7 noiembrie, zi în care acesta a fost adus cu mandat, la Ploiești, în calitate de suspect pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. Blejnar este acuzat de luare de mită după ce ar fi cerut un procent din valoarea unui contract pe care o societate privată a încheiat-o cu ANAF.
”În baza disp art.236 Cod proc. penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Dispune prelungirea arestării preventivă a inculpatului BLEJNAR SORIN, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 8 decembrie 2016 până la data de 6 ianuarie 2017, inclusiv. În baza art. 275 alin 3 – Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Executorie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru inculpat şi pentru Ministerul Public.”