fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Șpagă pentru angajări la SRI și mită pentru obținerea permisului de conducere: percheziții DGA într-un dosar de corupție

Citește Și

- Reclamă -

O persoană „fără calitate specială” a fost plasată sub control judiciar, după ce anchetatorii au adunat probe că aceasta ar fi săvârșit mai multe acte de corupție: trafic de influență în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și instigare la mărturie mincinoasă.

Concret, polițiștii Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au indicii că respectiva persoană a primit 1.000 lei mită și a cerut încă 500 de euro pentru a facilita angajarea cuiva pe postul de șofer în cadrul Prefecturii sau în cadrul Direcției Regionale de Informații Maramureș (direcție din cadrul SRI).

- Reclamă -

Într-un comunicat remis de DGA, se arată că respectiva persoană ar fi primit mită de la două persoane pentru a le ajuta să obțină permisul de conducere.

Pentru probarea faptelor, DGA a efectuat și două percheziții în dosar.

Redăm mai jos comunicatul DGA integral:

- Reclamă -

„În urma activităților specifice realizate de către polițiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de o persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată( 3 acte materiale), instigare la fals material în înscrisuri oficiale și instigare la mărturie mincinoasă.

Până în prezent, din materialul de urmărire penală administrat în cauză, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei decembrie 2021 – ianuarie 2022,  inculpatul ar fi pretins și primit de la o persoană suma de 1.000 lei și ar fi pretins de la acesta încă 500 euro, în schimbul facilitării angajării acesteia pe un post de conducător auto la nivelul Instituției Prefectului – Județul Maramureș sau la Direcția Regională de Informații Maramureș.

Totodată, ar fi pretins și primit de la o altă persoană, care avea dreptul de a conduce suspendat anterior pentru o perioadă de 90 de zile, pentru comiterea unei abateri la regimul rutier,  suma de 500 euro, promițându-i în schimb că va interveni pe lângă funcționari M.A.I. în scopul anulării sancțiunii și restituirii permisului de conducere auto.

De asemenea, a pretins de la alte două persoane suma totală de 4.000 euro, din care a primit ulterior 1.700 euro, promițându-le în schimb că va interveni pe lângă funcționari M.A.I. în scopul promovării frauduloase a examinărilor subsumate obținerii dreptului de a conduce autovehicule.

- Reclamă -

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte doua persoane.

În context, precizăm faptul că, la data de 02.02.2022, ofițeri de poliție judiciară cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş și Serviciului Judeţean Anticorupţie Sălaj, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat un număr de două percheziţii domiciliare, dintre care una în județul Maramureș (cu sprijinul unei echipe de intervenție din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul de Acțiuni Speciale) și una în județul Sălaj, context în care au fost identificate și ridicate înscrisuri de interes, sume de bani și alte bunuri de interes pentru cauză.

Ofițerii anticorupție au beneficiat de sprijin din partea I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale.     

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Angajații TCE îl contrazic pe director și spun că oamenii din ambele sindicate intră în grevă. FOTO-DOCUMENT

Situația la TCE, operatorul public de transport în comun din Ploiești, este din ce în ce mai alarmantă, iar...
Sari la conținut