fbpx
duminică, mai 28, 2023

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti ar putea fi rebotezat

Citește Și

- Advertisement -
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti ar putea avea o nouă denumire. Autorităţile prahovene vor să completeze denumirea unităţii, în numele unui reputat medic care a operat aici până la vârsta de 74 de ani şi care este recunoscut pentru contribuţia avută la dezvoltarea chirurgiei prahovene.

Astfel, conform unui proiect de hotărâre iniţiat de consilierii judeţeni de la mai multe partide, noua denumire a unităţii medicale ar urma să fie Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti „Dr. Constantin Andreoiu”.

„Propunerea de modificare şi completare a denumirii (…) vine din dorinţa de recunoaştere a excepţionalei valori medicale şi a meritelor deosebite pentru prestigiul chirurgiei prahovene şi naţionale ale doctorului Constantin Andreoiu”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre.

- Advertisement -

Iniţiatorii notează că medicul Constantin Andreoiu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din România, a ocupat din 1948 postul de medic primar șef al secției de chirurgie de la Spitalul Schuller și ulterior același post la Spitalul Județean Prahova, până la 1 iulie 1977, când s-a pensionat, el operând până la vârsta de 74 de ani. El a avut o prodigioasă activitate științifică, aceasta concretizându-se în 310 articole și comunicări științifice în Revista de chirurgie și în Chirurgia. În 1964 i s-a conferit titlul de medic emerit și i s-a echivalat titlul de doctor în medicină obținut înainte de 1952.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

FOTO/Doi soți au căzut în gol pe Valea Caraimanului după ce au alunecat pe zăpadă. Un elicopter SMURD i-a preluat pe răniți

Accident pe munte în această după- amiază. Salvamontiștii din Bușteni au fost solicitați să intervină pentru recuperarea a două...

Mai Multe Articole Ca Acesta