Spitalul Județean Ploiești va avea statut de spital clinic universitar, începând cu toamna acestui an.
Transformarea vine ca urmare a încheierii unui parteneriat între Consiliul Județean Prahova, prin Spitalul Județean de Urgență Ploiești, și Universitatea de Medicină Carol Davila din București.
Noul statut prevede ca studenții la medicină să vină să se pregătească la Ploiești, iar acest lucru atrage o serie de avantaje importante. Pacienții vor beneficia de servicii medicale mai avansate și de o gamă mai largă de specialități medicale, medicii și studenții la medicină vor avea acces la resurse și tehnologii noi pentru cercetare și formare. De asemenea, transformarea unui spital în Spital Clinic Universitar atrage în zonă medici de renume și specialiști din domeniul medical interesați de oportunitățile de cercetare și învățare din cadrul universității și spitalului.
„Această colaborare importantă are două implicaţii majore pentru comunitatea din Prahova: pe de o parte, universitatea va organiza, în acest an, admitere pentru 50 de studenţi la medicină în Ploieşti, iar pe de altă parte, s-a deschis drumul pentru a transforma Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti „Dr. Constantin Andreoiu” în Spital Clinic Universitar.
Înfiinţarea unei secţii a UMF Carol Davila la Ploieşti este un pas important în rezolvarea deficitului de medici din Prahova, contribuind la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite populaţiei. Cursurile studenţilor la medicină se vor desfăşura atât la Universitatea de Petrol – Gaze, cât şi la Palatul Culturii din Ploieşti. Un asemenea pas important nu putea fi făcut fără investiţiile Consiliului Judeţean Prahova în infrastructura Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti Dr. Constantin Andreoiu”, a declarat, potrivit comunicatului, preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.
Alte bișnițarii a domnului Manager si Presedintele CJ.Ca de, poate!