fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Stadiul proiectelor pe fonduri europene din Ploiești discutate în Consiliul Local

Citește Și

- Reclamă -

După scandalul din sedința Consiliului Local de astăzi, de la ora 12:00, pentru că nu există bani pentru rectificările bugetare, iar Ploieștiul se află în impas financiar, consilierii au amânat întrunirea pentru această seară, urmând ca în acest timp să se găsească o soluție. 22 de consilieri s-au prezentat la noua întrunire.

Gheorghe Sârbu a propus din nou amânarea ședinței până mâine pentru ca Direcția Tehnică să poată prezenta rapoartele cu stadiul lucrărilor, iar Direcția Economică să aibă timp să stabilească în ce măsură se poate face un credit. Paul Palaș a subliniat în timpul ședinței că această situație este similară cu cea a cimitirelor din Ploiești, care s-a tot amânat și a reamintit că ADR SUD Muntenia va cere mâine documentele despre investițiile făcute pe fondurile europene.

- Reclamă -

Dacă proiectele de astăzi vor fi aprobate, acestea vor trebui incluse obligatoriu în bugetul pentru 2016. Gradul de îndatorare al Primăriei Ploiești nu ar fi afectat de obținerea unui împrumut, asta pentru că fondurile europene nu au o astfel de limită, iar aceste proiecte ar reprezenta o co-finanțare la proiectele europene.

Toate proiectele au polițe de asigurare în cazul neîndeplinirii clauzelor din contractele de finanțare.

Iulian Teodorescu, viceprimarul cu atribuții de primar al Ploieștiului, a declarat că se angajează ca până pe data de 30 iunie să finalizeze toate lucrările.

- Reclamă -

Managerii de proiecte au declarat că în ceea privește reabilitarea blocurilor din Ploiești, acestea sunt efectuate în proporție de 90%, iar până în luna iunie lucrările vor fi terminate. În plus, amenajările parcului municipal vor lua sfârșit cel târziu în luna mai a anului viitor. La pasajul de la Gara de Vest există probleme cu devierea rețelelor, dar lucrarea ar putea ajunge la final până la data de 30 iunie 2016. Înlocuirea tâmplăriei la Colegiul Național Ion Luca Caragiale este cu mult în urma termenului stabilit pentru că există plăți neonorate, iar finanțările s-au blocat, în vară fiind sistate lucrările, dar în prezent acestea s-au reluat. În ceea ce privește modernizarea și extinderea hipodromului din Ploiești au existat mai multe probleme de proiectare. În urma tragediei din clubul Colectiv, legislația privind normele de prevenire și stingere a incendiilor s-a schimbat, iar planul inițial al hipodromului nu respectă noua lege. În acest caz, dacă proiectul nu va fi rectificat, hipodromul riscă să nu primească avizul ISU. La reabilitarea liniei de tramvai pe traseul 102, au planat suspiciuni de fraudă asupra constructorului, însă în luna octombrie au fost reluate lucrările.

În aceste momente, consilierii au luat o pauză pentru a se consulta. Rămâneți pe ziarul Incomod. Revenim cu detalii.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut