fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Starea victimelor la ora actuală. Ce spun reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

În urma tragediei petrecute în dimineața aceasta pe Centura de Vest a Ploieștiului, cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și șoferul autobuzului care a lovit autobasculanta. 28 de răniți au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Ploiești (SJU), dintre care cinci copii și li se acordă îngrijiri medicale.

„Am avut 28 de prezentări, 23 de adulți și cinci copii, ca stare medicală sunt în general conștienți, stabili hemo-dinamic. Doi dintre răniți au necesitat intervenție chirurgicală, șapte pacienți au fost internați, iar un copil de nouă ani a fost transferat la pediatrie. O parte dintre răniți încă mai sunt în investigații medicale”, a declarat pentru ziarul Incomod dr. Andrei Ilinca, purtătorul de cuvânt al SJU Ploiești.

- Reclamă -

Reamintim că în urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a observat că pe carosabil nu sunt urme de frânare. Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, cum ar fi aceea că șoferul autobuzului a adormit la volan sau că autoturismul a avut o defecțiune tehnică în mers.

Vezi aici filmul accidentului!

Imagini foto și video de la accident aici!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut