Marius Fenichiu, fost candidat independent la Primăria Ploiești, a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care acuză că lupta politică creează victime. Mai jos a postat și strigătul de ajutor al unei angajate SGU care ar putea fi una dintre victimele la care făcea referire. Aceasta descrie situația dramatică în care se află angajații SGU și face un apel de ajutor în numele lor.
Iată mai jos mesajul postat pe Facebook:
„Lupta dintre politicienii care conduc actuala administrație locală din Ploiești, fie că vorbim de consiliul local sau de primar, creează victime printre salariații societăților subordonate! O doamnă angajată a SGU Ploiești, pe nume Georgiana Ștefan, a lansat următorul apel, în care își strigă disperarea. Disperarea oamenilor care trăiesc o adevărată dramă, nemaiavând mijloacele minime de subzistență din cauza neîncasării salariilor.
„Ploieșteni, AJUTOR!!! SGU a reinventat robia! Salariul minim pe economie nu am fost plătiți de peste două luni de zile. Aproape că ne leșină colegii de foame în timp ce fac șanțuri pentru garduri vii! Ne plâng colegele care intră în noroi până la genunchi la scos de arbuști din pepiniere…au plecat la muncă, dar copilașul nu are niciun pachețel la școală iar tenișii de peste vară se udă la fiecare ploaie. Avem la sere mame văduve, fete orfane care stau cu chirie și pot fi date afară pentru neplată, dar au bocancii de serviciu rupți iar picioarele le sunt mereu ude, nu au mânuși iar mâinile sunt mereu crăpate. Oamenii noștri care au trudit 20-30 de ani pentru acest oraș, acum, în prag de pensie, sunt umiliți și uitați, iar acasă primesc notificări pentru întreruperea electricității și a gazului pentru neplată, deși ei se trezesc în fiecare zi la patru ca să poată ajunge la timp la serviciu. Eu, Georgiana Ștefan, angajată a SGU, cu inima frântă că nu pot să-i ajut cu nimic pe acești oameni, în nume personal (nu vreau să fie nimeni acuzat că m-ar fi instruit/plătit/influențat/avizat/intimidat/inspirat etc. să fac acest apel și să dezvălui o realitate îngrozitoare), vă rog cu toată inima, faceți ceva pentru acești oameni!!! Ei, oameni învățați să muncească din greu, să fie umiliți și să tot rabde, nu vă vor cere nimic vreodată, chiar dacă sunt înfrigurați, flămânzi și triști. Sunt demni și muncitori, dar cei ce ar fi trebuit să-i ocrotească și să îi conducă cu înțelepciune, i-au adus, de fapt, la prăpastie. Fie-vă milă!!! Dacă sunt printre dumneavoastră unii care au posibilități și care vor să întindă o mână, faceți-o, salvați-ne colegii!!! Orice milostenie pe care o puteți face, va fi primită. O pâine dacă veți da unui coleg sau colege de-a noastră, o va primi cu drag și mulțumire. Poate că nu vor recunoaște imediat că sunt la limita disperării, e normal, la noi reducerea la tăcere prin amenințare este o normalitate. Cu smerenie și speranță, Georgiana Ștefan.””
