fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Studenții care și-au abandonat bebelușul în pădurea Corlătești au fost repuși în drepturile părintești

Citește Și

- Reclamă -

Cei doi studenți din Ploiești, care în toamna anului 2012 au șocat întreaga comunitate locală prin gestul lor necugetat de a-și abandona copilul de doar trei zile la marginea unei păduri din comuna Corlătești au fost repuși în drepturile părintești.

Decizia aparține instanței civile a Tribunalului Prahova care a hotărât în luna iunie 2017 să admită încetarea măsurii plasamentului stabilit prin Hotărârea Comisiei pentru Protecţia copilului Prahova, faţă de copilul …, fiul lui Iordache Cristian Mihai şi Pîtă Silvia (actual Iordache) şi reintegrarea în familie a minorului, urmând ca părinţii să redobândească drepturile şi obligaţiile faţă de minor”.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului nu a contestat soluția dată de Tribunal astfel că hotărârea a rămas definitivă.

- Reclamă -

În prezent copilul, acum în vârstă de aproape cinci ani, se află în familia biologică, până acum el fiind crescut de părinții lui Cristian Iordache.
Silvia Pîtă și Cristian Iordache au fost arestați în noiembrie 2012 și condamnați la închisoare cu executare, un an mai târziu, fiind găsiți vinovați de tentativă la omor calificat. Au ajuns în această situație pentru că și-au lăsat bebelușul în frig, la marginea unei păduri. Copilul a fost găsit în viață, de un cetățean care a trecut întâmplător prin zonă, iar părinții vinovați au fost identificați rapid și asta pentru că bebelușul avea la mână brățara de identificare din spital.
Silvia și Cristian au executat doar un an și trei luni dintr-o pedeapsă de doi ani de închisoare fiecare. S-au eliberat condiționat, iar acum formează o familie cu acte. Cei doi s-au căsătorit în primăvara anului trecut și au decis să facă tot posibilul să-și repare greșeala.
Reprezentanții DGASPC susțin că pentru reintegrarea minorului în familia biologic a fost realizată o anchetă socială, iar raportul întocmit a fost în favoarea părinților. În baza acestui raport, instanța a decis că Silvia și Cristian pot să crească de acum încolo băiețelul pe care inițial nu și l-au dorit.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut