fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Surse G4Media.ro: PMP a decis fuziunea prin absorbție cu PNL

Citește Și

- Reclamă -
PMP a decis, vineri, fuziunea prin absorbție cu PNL, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Cele două partide au stabilit un calendar privind procesul de fuziune urmând ca în perioada imediată echipele de negociere să stabilească ce primește PMP.

PNL a desemnat azi în ședința Biroului Executiv echipa care va negocia procesul de fuziune. În urmă cu trei săptămâni, conducerea PMP a votat în unanimitate începerea acestor negocieri.

PMP a negat, într-un mesaj postat pe Facebook, că ar fuziona cu PNL: ”Președintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă fuziunea cu PNL Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, foarte clar, că ”știrile apărute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false”.

- Reclamă -

Negocierile cu PMP ar fi început încă de pe vremea când Ludovic Orban conducea partidul, însă au fost finalizate sub conducerea lui Florin Cîțu.

Partidul condus de Cristian Diaconescu numără în prezent 2300 de consilieri. PMP împreună cu PNL dispun de același număr de consilieri locali în Consiliul General al Municipiului București dar și în sectoare. De asemenea, în PNL ar urma să intre 50 de primari.

Potrivit surselor G4Media.ro, fostul președinte Traian Băsescu nu a fost implicat în procesul de negociere, el retrăgându-se din prima linie din PMP după alegerile parlamentare din 2020, când partidul a ratat intrarea în Parlament.

- Reclamă -

Potrivit surselor G4Media, PNL tatonează și o posibilă fuziune cu ALDE, fondat de Călin Popescu Tăriceanu.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut