La data de 27 august, în jurul orei 13:20, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un eveniment rutier produs pe DN 7, în localitatea Racovița
Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani.
În urma coliziunii, o femeie care se afla într-una dintre cele două autoturisme a fost preluată de o Ambulanță, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Surse din poliție spun că femeia preluată de Ambulanță este ministrul Natalia Intotero. Mașina în care se afla aparține SPP și circula regulamentar în trafic, fără semnale acustice sau luminoase.
Chiar dacă ministra Familiei nu a suferit răni, procedura Serviciului de Pază și Protecție prevede evaluarea medicală a acesteia la o unitate spitalicească.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.