fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Talentul Petrolului de a-și rata șansa și nepriceperea conducătorilor săi

Citește Și

- Reclamă -
Petrolul a mai ratat o șansă (a câta) de a pune piciorul în pragul luptei pentru promovare.  De data asta, rușinos. Rău! Echipa ploieșteană a fost învinsă, luni, la Mogoșoaia, de Aerostar Bacău, formație care e pe penultimul loc în liga secundă și avea o singură victorie obținută prin septembrie. Aviatori pe brazdă până să vină la Mogoașoaia, cei de la Aerostar le-au dat lupilor patru goluri și i-au adus cu picioarele pe pământ pe suporterii ploieșteni: Mai promovăm când o zbura porcul. Sau lupul, în cazul de față… 

Nu e relevant faptul că echipa ploieșteană se luptă cu coronavirusul care a scos din lot mai mulți jucători. Pe lista de mai jos de află fotbaliști care au salarii mai mari decât mulți dintre jucătorii de la Clinceni, locul 5 (!), Liga 1.

 - Ziarul INCOMOD

- Reclamă -

Unul e Belek. Băiat simpatic și înțelegător cu coechipierii, dar certat momentan cu mingea.

Primul care l-a îmbărbătat pe Saim după ratarea penaltiului. Că, na, ratase și el unul și încă în meciul cu Universitatea Craiova. Mergem înainte? Păi nu! Stăm și batem pasul pe loc, cu privirea în sus, către Liga 1, și picioarele înghețate bocnă…

Prăbușirea Petrolului la Mogoșoaia nu este un accident, ci o consecință a faptului că de prea multă vreme are niște diletanți la manșă. Printre ei, unii care au luat în brațe posturile bine încălzite și nu mai pleacă, pentru că n-au unde, decât înapoi, în frigul fotbalului mic, la zero grade în buzunare.

- Reclamă -

Se mai dezmorțesc nițel în aerul tribunei golite de pandemie, mai joacă un poker online în timpul imnului Petrolului și se întorc la căldurică, dând din umeri. Cam frig, „afară”, nu?!

Ce putem să facem? Nimic, zice Viorel Moldovan, antrenorul cu „număr” de Dâmbovița care a promovat-o pe Chindia „la penaltiuri”.

 - Ziarul INCOMOD

E păcat că am pierdut cele trei puncte. De fiecare dacă când trebuie să câștigăm și să urcăm în clasamente văd că nu reușim să facem acest lucru. Alte aspecte sunt de prisos de comentat. A fost o seară tristă, să zic așa, dar ce putem să facem în momentul de față?, a comentat Viorel Moldovan la microfonul DigiSport.

- Reclamă -

Ca și alții, Moldovan conduce cu frâna trasă și oprește motorul când dă să plece în trombă. La Târgoviște, îl împingea repede conducerea, aici, Petrolul corporatist are alte metode.

Dar nu merge. N-a mers cu „praful magic”, nu merge cu schimbarea lotului la 6 luni, nu merge cu nimic la Petrolul.

Petrolul 2020 este imaginea aceleiași neputințe din anii trecuți. Nu are forță în lot, nu are forță în conducere, nu are priceperea gestionării luptei pentru promovare, în condițiile în care nivelul fotbalului în liga secundă este extrem de slab, iar o echipă cu posibilitățile financiare ale Petrolului ar trebui să nu aibă probleme. În niciun caz, cu Aerostar Bacău.

Sursa foto: fcpetrolul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Echipa de fotbal Petrolul Ploiesti trebuie schimbata total! Trebuiesc adusi tineri care vor sa promoveze Prahova si Ploiestiul! Nu este posibil sa tragi pe langa poarta de la 11 metri si din fata portii aproape libere sa tragi pe langa poarta! Probabil antrenorul nu are nici o vina, de vina sunt numai jucatorii, care sunt suparati ca incaseaza 50% din salariu! Cei doi jucatori dati afara, trebuiau schimbati din timpul meciului, sa nu mai joace la echipa Pertolul Ploiesti! Sunt o rusine de fotbalisti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut