Alexandru Nițescu, tânărul care și-a înjunghiat o fostă profesoară, a fost condamnat la ani grei de închisoare. Instanța a decis ca Mihai Alexandru Nițescu să stea 11 ani și două luni în spatele gratiilor. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată prin apel.

Alexandru Nițescu, astăzi în vârstă de 25 de ani, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în data de 20 iunie 2019, fiind acuzat de tentativă de omor.

Tânărul, fost elev al liceului ”Spiru Haret” din Ploieşti, și-a înjunghiat fosta profesoară de matematică în abdomen, iar agresiunea s-a petrecut chiar pe holul școlii, în fața cancelariei.

După ce şi-a înjunghiat profesoara, Niţescu a fost prins de un echipaj de jandarmi, alertat de paznicul liceului. Asupra sa au fost găsite mai multe arme albe, topoare, ciocane, dar şi o sticlă în care se afla alcool.

Tânărul a fost arestat preventiv în data de 30 ianuarie 2019, imediat după comiterea faptei, şi de atunci se află în spatele gratiilor.

După tentativa de omor, la liceul ”Spiru Haret” a avut loc o anchetă internă, iar Andreea Alexe, profesoara înjughiată, a fost găsită vinovată de către conducerea unităţii de învăţământ. Profesoarei i s-a reproșat că nu avea ce să caute în cancelarie la ora 12.50 când a fost chemată de către fostul său elev şi ulterior înjughiată. Fiind profesor de serviciu în acea zi, ar fi trebuit să se afle la poarta liceului pentru a supraveghea intrarea, respectiv ieșirea elevilor din școală.

Redăm mai jos integral soluția de pe portalul instanțelor de judecată:

Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: În temeiul art.32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. a C pen. cu aplic. art.38 al.1 Cp.,condamnă pe inculpatul Nitescu Mihai Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa la omor calificat, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare (faptă din data de 29.01.2019, persoana vătămata Alexe Andreea Stefania). În baza art. 65 alin.1 şi 3 C.P. rap. la art. 66 alin.1 lit.a,b,h,m, n C.P.,aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau membrii de familie ai acesteia,de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.67, 66 alin.1 lit.a,b, h,m,n c.p. rap. la art.68 alin.1 lit.c) C.P. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pe o durată de 4 ani . În temeiul art.371 C. pen. cu aplic. art.38 al.1 Cp., condamnă pe inculpatul Nitescu Mihai Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea liniştii si ordinii publice, la pedeapsa de 1(un) an închisoare, faptă din data de 29.01.2019. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.P. rap. la art.66 alin.1 lit. a, b, h,m,n C. P., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia,de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.67,66 alin.1 lit.a,b, h,m, n c.p. rap. la art.68 alin. 1 lit.c) C.P. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau membrii de familie ai acesteia de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pe o durată de 4 ani . În temeiul art.372 al.3 c.p. cu aplic. art.38 al.1 Cp.,condamnă pe inculpatul Nitescu Mihai Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunilor de port sau folosirea fara drept de obiecte periculoase, la pedeapsa de 1(un)an si 10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea liniştii si ordinii publice, faptă din data de 29.01.2019. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.P. rap. la art. 66 alin.1 lit.a,b,h,m,n C.P., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia,de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.67,66 alin.1 lit.a,b, h,m, n c.p. rap. la art.68 alin.1 lit.c) C.P. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau membrii de familie ai acesteia de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pe o durată de 4 ani . Faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinta sunt savarsite in concurs real, conform art.38 alin. 1 C pen. In baza art. 88 alin.3 c.p. revoca amanarea aplicarii pedespei de 8 (opt) luni închisoare, stabilita prin sentinţa penală nr.1479/12.06.2017 a Judecătoriei Ploie?ti, definitiva la data de 05.07.2017 si dispune aplicarea si executarea acesteia. In baza art.39 alin.1 lit.b C.pen, contopeste pedepsele de 10 (zece) ani închisoare, 1(un) an închisoare, 1(un)an si 10(zece) luni închisoare stabilite prin prezenta cu pedeapsa rezultata in urma aplicarii disp. art.88 alin. 3 c.p., aceea de 8 (opt) luni închisoare, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare la care se adauga un spor de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv sporul de 1(un) an si 2(doua)luni inchisoare,rezultand o pedeapsa totala 11(unsprezece) ani si 2 (doua) luni inchisoare. In baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.P. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, h,m, n C. P., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia,de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.67, 66 alin.1 lit.a,b, h,m,n c.p. rap. la art.68 alin.1 lit.c) C.P. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a detine, purta di folosi orice categorie de arme, de a se afla in anumite locuri, respectiv in incinta Colegiului Spiru Haret din Ploieşti, de a comunica cu victima sau membrii de familie ai acesteia de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pe o durată de 4 ani . În baza art.404 alin. 4 lit.a C.P.P. raportat la art.72 C.P.,din pedeapsa principală aplicată se va deduce durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 19.01.2019 la zi. În baza art.404 alin. 4 lit.d C.P.P. mentine masura de siguranţă a obligării provizorii la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, stabilita prin incheierea nr. 237/17.07.2019 În baza art. 399 alin. 1 ?i 4 C.P.P., men?ine starea de arest preventiv a inculpatului Nitescu Alexandru Mihai. În temeiul art.112 alin.1 lit.b) C.P., va dispune confiscarea de la inculpatul Nitescu Mihai Alexandru, a bunurilor folosite /detinute de catrea acesta in vederea comiterii faptei, toate ridicate cu ocazia cercetării locului fapte si depuse la Camera de corpuri delicte a Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova, respectiv: cuţit in lungime totala de 22 cm, cu lama in lungime de 12 cm inscrisptionata CASNIC INOX si mâner din material plastic de culoare neagra in lungime de 10 cm, folosit de inculpat la comiterea faptei de tentativa la omor calificat; cuţitcu mâner negru, inscripţionat CASNIS INOX având lama zimţată si vârful indoit; forfecuta de unghii cu vârful ascuţit; o barda cu coada metalica sudata cu lungimea de 28 cm si diamterul de 2,5 cm; un topor cu lama de 14 cm lungime si taisul de 10 cm cu coada metalica sudata cu lungimea de 24 cm si diametrul de 2,5 cm; bidon din plastic cu capacitate 2 1 tăiata in partea de sus, in interior avadn cuie in lungime de 6 cm; un patent cu mânere din plastic de culoare roşie inscripţionat LUMYTOOLS Dispune restituirea către inculpat, a bunurilor:telefon marca Vodafone de culoare neagra cu serie IMEI 355595070346705,S/N: 322364682285 cu cartela Vodafone si microcard Kingston 16 GB;o folie de medicamente inscripţionata „Paracetamol” cu 7 pastile având 3 lipsa; doua pixuri cu mina albastra, unul dintre acestea fiind inscripţionat „epene ball point pen EP01-0017″; o sticla de parfum cu capacitate 100 ml inscripţionata „AVON INDIVIDUAL BLUE”, partea inferioara a unei cutii din carton provenienţa brânza topita ce conţine o batista de unica folosinţa mototolita; obiectele de imbracaminte aparţinând inculpatului identificate in interiorul rucsacului pe care il avea asupra sa la momentul comiterii faptei, respectiv: pantaloni sport de culoare neagra inspicat cu alb tip „bob de orez”cu banda elastica neagra in talie si in pareta de jos a greznei,marca „BOSHENG” mărimea XXL;buzubarele se inchid cu fermoar metalic argintiu;fes negru inscripţionat„KEEP REAL”;un pet din plastic cu capacitatea V2 litri inscripţionat „FRUNZETEA” cu capac portocaliu; un pulover de culoare neagra marca „BAYFE” ce prezintă in partea din fata 4 nasturi; un rucsac din material textil tip prelata de culoare gri inchis cu emblema metalica de culoare galbena inscripţionata „SPORT”, precum si bunurile ridicate cu ocazia cercetării locului faptei: un bilet CFR Calatori cu seria CIF-RO 11054545 DUS-INTORS pe ruta Ploieşti Sud (ora plecării 06:49)-Iasi (ora sosirii 12:30), emis la data de 20.12.2018,vagon 3, cls. 2, loc. 16, precum si o bucata de hârtie cartonată ce provire la ambalajul unui pix cu mina reincarcabila pe care sunt efectuate menţiuni olografe atat pe fata, cat si pe verso. În temeiul art.7 din Legea nr. 76/2008 şi pct. 1 din ANEXA, de la inculpat urmează a fi prelevate probe biologice în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J. În temeiul art.5 alin. 5 din Legea nr.76/2008, aduce la cunoştinţa inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.22 Cod Proc. Pen., respinge ca inadmisibila actiunea civila formulata de persoana vatamata. În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 şi art. 1357 Cod civil, cu aplic. art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite in integralitate acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiesti, cu sediul în Ploiesti,str. Gageni, nr. 100, jud. Prahova şi obligă inculpatul Nitescu Alexandru Mihai să plătească unitatii sanitare suma de 11112,80 lei despăgubiri civile, la care se adauga dobanda legala calculata de la data de 19.01.2019 si pana la plata efectiva, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate in perioada 29.01.2019 – 08.02.2019. Constata ca Ministerul Educatiei Nationale si Colegiul National Spiru Haret din Ploieşti, nu raspund in calitate de parte responsabila civilmente. Ia act ca Serviciul de Ambulanta Prahova nu s-a constituit parte civila in cauza. În temeiul art. 398 C.P.P. rap. la art. 274 alin. 2 C.P.P. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 12000 lei, din care suma de 1070 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. Inculpatul a fost asistat de aparator ales. Cu drept de apel la instan?a superioară, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.01.2022.
Document: Hotarâre 7/2022 21.01.2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here