Un elev al Colegiului „Nichita Stănescu” din Ploiești s-a sinucis, aruncându-se în fața trenului. Tânărul a fost decapitat de tren în zona Ploiești Vest. Ancheta este încă în desfășurare, însă cercetările indică în mare măsură un act suicidal. Se pare că tânărul se numea Mihai și avea 17 ani. Acesta era, potrivit profesorilor săi, un elev de nota 10, iar potrivit colegilor săi era un băiat liniștit, deștept și de treabă, însă îi erau cunoscute problemele din familie.

Înainte de gestul său, Mihai a distribuit pe profilul personal de Facebook o melodie intitulată „Cântec pentru Mihai”, în versurile căreia tânărul este posibil să se fi regăsit: „Le spun că am văzut o poză cu doliu și cineva care semăna cu Mihai”, dar și „Mihai murise într-un accident recent” sunt numai câteva versuri din melodia pe care acesta o împărtășise cu prietenii cu câteva ore înainte să se sinucidă.

Pe lângă melodie, tânărul a publicat și următoarea fotografie cu mesajul „Nimănui nu-i pasă de tine până nu ești frumos, popular sau… mort!”:

Vă prezentăm versurile melodiei distribuite de Mihai:

Raze de lumină mă caută insistent,
Vin de la serviciu, se pune roşu, oricum sunt lent,
În dreptul meu o Dacie dă stop câteva secunde
Asta e ceva obişnuit la noi, pe aici, aproape oriunde,
Doar că are pe geam o poză cu cineva ce-mi pare cunoscut,
Şi a trecut ceva timp de când nu l-am mai văzut.
Genul acela de imagine cu dungă neagră în diagonală
Şi tipul de pe ea a-şi putea să jur că-l ştiu din scoala generală
El să fie? Oare ce a păţit? Poate totuşi nu este el ci un alt destin nenorocit
Se face verde, intru pe alee, cu gândul la omul din geam,
Exact în locul ăsta a fost ultima dată când l-am văzut, acum mai bine de un an
Amintiri şi jocuri, oameni de ai noştrii şi locuri,
Doar am crescut împreună încolţit de aceste blocuri.
Sunt trist şi totuşi nu-mi dau seama de ce ar durea
Poate că totuşi nu este el şi eu bat câmpii aiurea.
Ajung acasa şi ai mei mă întreabă „Ce ai? „,
Le spun că am văzut o poză cu doliu şi cineva care semăna cu Mihai.
Încep să meditez când am apreciat ultima dată zorii dimineţii,
Ce căutam pe Pământ şi care este sensul vieţii.
Uitam să apreciem îngesuiţi în acest orăşel,
Atâtea gânduri, şi totuşi poate nu este el şi eu mă-nşel.
Am îngropat după câteva zile la mine în dormitor
Imaginea şi gândul care au rezultat atunci la acel semafor.
Mai târziu, fără prea mult menajament, impresia mea s-a confirmat,
Mihai murise într-un accident recent.
Mă gândesc la cei care au plecat la cer şi nu ştiu ce să le cer,
Ce scurtă e viaţa şi eu habar nu am să o apreciez.
Asta este soarta, nu ii te poţi opune,
Pentru destin noi nu suntem nume
Ci doar un mare şir de umbre.
Adorm cu capul în pernă, căci noapte mă atinge,
Şi simt în jurul meu realitatea cum, parcă, treptat se stinge.
Mă văd pe un teren de joacă, să tot fim vreo zece,
http://Versuri.ro/w/vz57
Şi printre ei îl văd şi pe Mihai, nu mai înţeleg ce se petrece,
Dar ne prindem în joc şi alergam la minge,
Ne prăpădim de râs, parcă suntem copii din nou, nimic nu ne atinge.
Suntem vioi şi plini de viaţă,
De mult n-am mai trăit o senzaţie cel puţin aşa, la fel de frumoasă.
Parcă trec ore în şir şi nimeni nu se opune,
Dar la un moment dat trebuie să ne oprim pentru că soarele apune.
Ne strângem în cercul de rămas-bun, pentru data viitoare,
Mă uit la cei din jur şi observ cu stupoare
Că nu reuşesc să le desluşesc chipul lor cât încerc,
Şi nu ştiu de ce, dar parcă îmi aduc aminte de imagini cu unii în cer.
Îmi dau seama că doar chipul lui Mihai îl remarc,
Zâmbeşte, este liniştit şi mă priveşte ca pe un om drag.
Îi spun, Mihai, te rog să mă ierţi, nu ştiu ce mi-a venit,
Dar acum recent, eu am avut impresia că tu ai murit
Cât de tâmpit să fiu, te rog înca o dată să mă ierţi
Nu ştiu de unde naiba am tras eu concluzia asta, poţi să mă cerţi,
Şi el începe să râdă şi îmi spune liniştit
Ei, nu vezi că sunt plin de viaţă, cum să fi murit?
Se întoarce şi pleacă, zâmbind, părăsind terenul,
Şi rămân alături de ceilalţi cărora nu le înţelegeam încă felul
Zâmbesc, şi încep să le povestesc şi lor, ce gafă am făcut,
Crezând că Mihai mort şi cum m-am înşelat eu atât de uşor
Când colo el este plin de viaţă,
Uite cum ne jucam împreună, toţi, încă de azi-dimineaţă.
Unu’ de faţă se aproprie, tot nu mă lasă să îi văd faţa,
Mă atinge pe umăr şi îmi spune asta: „În cele din urmă să ştii că tu nu te-ai
înşelat,
Mihai a murit, doar că el încă nu a aflat. ”
Şi tresar, şi parcă sunt sloi de gheaţă,
Astfel de vise am mereu, nu este prima dată.
Mihai mi-a fost coleg de şcoală
Şi asta chiar este o poveste, din aceia, reală.