fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Tânărul din Ploiești care s-a filmat în timp ce spărgea pahare în capul iubitei, condamnat la ani grei de închisoare

Citește Și

- Reclamă -

Robert Gabriel Berechet, supranumit de presă „Bestia de la Ploiești“ pentru că și-a filmat iubita în timp ce-i spărgea pahare în cap, a fost condamnat la ani grei de închisoare.

Tânărul a fost găsit vinovat pentru lovire sau alte violențe, viol, lipsire de libertate și violarea vieții private.

- Reclamă -

Judecătoria Ploiești s-a pronunțat, luni 30 decembrie, în dosarul în care Robert Berechet a fost deferit justiției pentru că și-a torturat iubita. Bestia de la Ploiești a fost condamnat la 9 ani și cinci luni de închisoare, fiind găsit vinovat pentru lovire sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, violarea vieții private. Într-un alt dosar, tânărul a fost condamnat și pentru pornografie infantilă, după ce polițiștii au găsit în telefonul său mai multe filmări indecente cu iubita sa, minoră la data săvârșirii faptelor.

Soluția pe scurt a instanței:

”condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 4 ani, sub aspectul săvârşirii, la data de 23.11.2018,a infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.

- Reclamă -

condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 5 ani, sub aspectul săvârşirii în perioada 23.11.2018-30.11.2018,a infracţiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”.

condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL la pedeapsa închisorii de 5 ani, sub aspectul săvârşirii în data de 23.11.2018,a infracţiunii de „viol”.

condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 4 luni, sub aspectul săvârşirii în data de 23.11.2018,a infracţiunii de „violarea vieții private”.

condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni, sub aspectul săvârşirii în data de 23.11.2018,a infracţiunii de „violarea vieții private”.

- Reclamă -

Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de „pornografie infantilă” pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.82 din 27.03.2019 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.747/12.09.2019 a Curţii de Apel Ploieşti,la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni.

Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani, 5 luni şi 10 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani,5 luni şi 10 zile închisoare.

Obligă inculpatul la plata despăgubirilor morale în cuantum de 10 000 lei.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă privind acordarea de daune materiale.

În temeiul art.112 alin. 1 lit.b C.pen.,dispune confiscarea specială a telefonului mobil marca Iphone 6

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.12.2019”.

În noiembrie 2018, Robert Berechet și-a filmat iubita în timp ce o teroriza. Filmările au ajuns să fie publicate pe Facebook, iar de aici au ajuns în mâna Polițiștilor care au intervenit imediat.

Fata a fost filmată în baie, în cadă, parţial dezbrăcată, plină de răni pe faţă, pe corp şi la mâini. Pe gresia din baie se puteau vedea pete roşiatice care păreau a fi sânge.

La percheziţia informatică au fost găsite şi alte filmări şi fotografii cu fata suprinsă în poziţii compromiţătoare.

Într-o altă filmare, aceeaşi adolescentă este filmată în timp ce se afla ghemuită într-un pat, iar Robert îi spărgea un pahar din sticlă în cap, apoi o ameninţa că-i va introduce ciobul în gât. Alte fotografii, la fel de dure, surprind momentele de după scenele de violenţă.

Fata a fot fotografiată întinsă în pat, cu faţa tumefiată, plină de sânge şi de vânătăi. Cele mai multe răni erau în jurul ochilor. Atât fotografiile, cât şi înregistrările video, au fost postate pe Facebook în ultima zi a lunii noiembrie 2018, iar în câteva ore au devenit virale, fiind vizualizate de câteva zeci de mii de persoane, inclusiv de o prietenă apropiată a victimei, care a şi anunţat poliţia.

Bărbatul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv după mai multe ore de audieri.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Mia Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Reacția Rompetrol după explozia de vineri dimineață pe platforma Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță,...
Sari la conținut