Palatul Copiilor din Ploiești va organiza luni, la sediul său situat pe strada Mărășești, din vestul municipiului, un inedit Târg de Crăciun, prin care încearcă să strângă fonduri pentru modernizarea curții și amenajarea unui spațiu de învățare în aer liber.
Târgul este programat pe 18 decembrie, între orele 13.00 și 21.00, au anunțat reprezentanții instituției. Evenimentul este organizat în cadrul unui program național în care au fost selectate 60 de unități, derulat de asociația NARADA, care a anunțat că va dubla suma care va fi colectată din donații.
În cadrul târgului vor fi expuse obiecte decorative realizate manual de către elevii Palatului. Totodată, este programat și un spectacol de divertisment și folclor, între orele 17.30 și 20.00.
Fondurile strânse cu această ocazie vor fi folosite pentru modernizarea spațiilor în care își desfășoară activitatea Palatul Copiilor. „Cei 3000 de copii care frecventează cursurile de la Palatul Copiilor Ploiești au nevoie de un spațiu amenajat în aer liber. Dorim să dăm sens și funcționalitate unui teren neutilizat, aflat în paragină, din curtea instituției noastre, care ar putea deveni un spațiu de învățare în aer liber, de desfășurare a unor activități non-formale, de cunoaștere și comuniune în cadrul comunității noastre (elevi, profesori, părinți)”, se arată într-un comunicat transmis de Palatul Copiilor din Ploiești.
Aici ar putea fi organizate activități de învățare (ateliere de creație, de lectură, pictură, mișcare, sport, activități artistice) în aer liber pe toată perioada de vreme caldă, mai arată reprezentanții instituției.