Operatorul TCE Ploiești riscă blocarea conturilor din iulie și, mai grav, declanșarea procedurilor de intrare în insolvență, după ce a acumulat datorii de circa 43 de milioane de lei către bugetul de stat. Consiliul Local a discutat marți un proiect de majorare a capitalului social, care ar fi permis încheierea unei eșalonări cu ANAF-ul, însă acesta a fost respins la vot.
Propunerea de majorare a capitalului social în natură a vizat transmiterea către operator a unui teren și a unor clădiri evaluate la 30,2 milioane de lei și majorarea în consecință a numărului de acțiuni. La această soluție s-a ajuns după ce reprezentanții societății au solicitat un acord de eșalonare pe 60 de luni a datoriei către bugetul de stat, dar au ajuns la concluzia că e nevoie de garanții suplimentare, pentru că bunurile imobile ale TCE nu acopereau întreaga sumă.
Suma care ar trebui plătită la ANAF este de aproximativ 43 de milioane de lei, fiind compusă dintr-o așa-zisă datorie istorică, pentru niște TVA neachitat în urmă cu mai bine de un deceniu, la care s-au adăugat probleme curente.
Proiectul de majorare a capitalului social, solicitat pentru a putea încheia acordul de eșalonare cu ANAF-ul, a fost respins de Consiliul Local, după ce a primit doar 16 voturi. Fiind vorba de un proiect legat de patrimoniu, acesta avea nevoie de minim 19 pentru a fi aprobat. Consilierii USR au votat împotrivă, în timp ce mai mulți consilieri au lipsit de la ședința de marți.
TCE Ploiești riscă intrarea în insolvență
Directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, a precizat că pe 7 iulie este data limită până la care se poate încheia acordul de eșalonare cu ANAF-ul. După asta, societatea riscă blocarea conturilor.
„Sper ca această discuție să fie reluată de către Consiliul Local. Neadoptarea acestui proiect ar duce ca singura soluție să fie ca organele de conducere ale societății să pornească procedura de insolvență. Cu acest proiect, noi puteam să punem niște garanții și să facem un acord de eșalonare, pentru niște sume pe care le datorăm, din niște ani precedenți, ele rostogolindu-se de prin 2016, când TCE a fost obligată, în urma pierderii unor procese, să plătească către Serviciul de Finanțe Locale și ANAF în jur de 35 de milioane de lei. Dintre aceștia, am recuperat printr-un proces de doi ani cu Primăria 10 milioane de lei. Dar restul banilor nu am putut să-i recuperăm și i-am rostogolit tot timpul. La aceștia s-au adăugat și facturile restante, care nu ne-au permis plata la zi a CASS-ului”, a declarat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești.
Consilierii PNL acuză Primăria Ploiești pentru situația de la TCE
În timpul dezbaterilor, consilierii locali au insistat pe faptul că societatea are de recuperat 18 milioane de lei de la Primărie, cea mai veche sumă restantă fiind din luna noiembrie.
În replică, primarul Andrei Volosevici a explicat că s-a ajuns în această situație după ce, în timpul sezonului rece, toate resursele au fost concentrate pe asigurarea gazelor pentru sistemul de încălzire, mai ales în perioada dinainte de începerea cogenerării.
După ședință, grupul consilierilor PNL Ploiești a semnat un comunicat de presă în care speculează politic situația: „Grupul consilierilor locali PNL atrage atenţia asupra faptului că, începând de luna viitoare, societatea de transport public din Ploieşti (TCE) va intra în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate la bugetul de stat. Primarul Andrei Volosevici a refuzat sistematic plata facturilor emise de TCE pentru subvenţionarea transportului pensionarilor şi elevilor în valoare totală de 18 milioane de lei”.
„În şedinţa extraordinară a Consiliului Local de astăzi, grupul consilierilor locali PNL a votat majorarea capitalului social al societăţii cu speranţa că această măsură ar putea salva TCE de la intrarea în insolvenţă. Din nefericire, votul liberalilor a fost insuficient numeric pentru a veni în sprijinul societăţii de transport public. Având în vedere situaţia dramatică în care se află societatea, pericolul de a periclita întregul transport public, dar şi siguranţa celor 900 de angajaţi, facem un apel public adresat dlui primar Andrei Volosevici să achite de urgenţă obligaţiile financiare care revin primăriei”, se mai arată în comunicatul PNL.