fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Țeapă la Midocar?! Experiența unui ploieștean care a cumpărat o mașină de la reprezentanță. VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Un ploieștean acuză Midocar că i-a vândut o mașină care, deși era nouă, are defecțiuni tehnice! De cinci luni de zile, bărbatul face expertize tehnice pe banii săi, încercând să afle care este problema, iar în tot acest timp cei de la Midocar nu i-au oferit nicio soluție avantajoasă.

Inițial bărbatul a vândut către Midocar un autoturism Mercedes pentru suma de 9.800 euro, urmând ca banii să-i folosească pentru achiziționarea unui alt autovehicul. A  fost de acord să cumpere un Volkswagen Caddy nou, la prețul de 24.800 euro. În data de 28 aprilie a lăsat 500 de euro avans la sediul Midocar din București și în aceeași seară a transferat online diferența de bani. Doar că deși cumpărase mașina, iar pe factură era specificată seria de caroserie, în lunea următoare, când a mers la reprezentanță să ridice autoturismul, i s-a spus că fusese o greșeală și că mașina pe care și-o alesese fusese deja vândută altcuiva. A descoperit că o mașină identică era în show-room-ul de la Pitești, a mers acolo pe cheltuiala sa și i-a convins pe reprezentanții firmei să cedeze autoturismul către reprezentanța din București. De abia pe data de 5 mai bărbatul a ridicat mașina, un Volkswagen Caddy nou, deși nu era cea pe care o plătise inițial. Nu a trecut mult, însă, și a început să aibă probleme cu autovehiculul. După aproximativ 2 zile, când bărbatul făcuse un pic peste 300 de kilometri, la un drum pe autostrada București-Ploiești a început să-i trepideze motorul. Trepidațiile apăreau când mașina atingea viteza de 110 km/oră, după cum se vede în înregistrările video din josul articolului.

- Reclamă -

Probleme din fabrică pe care Midocar nu vrea să le recunoască?!

De atunci a început calvarul pentru ploieștean care nici în ziua de astăzi nu a primit un răspuns în scris care să justifice trepidațiile mașinii. Prima dată au fost testate roțile, iar în urma expertizei i s-a spus că acestea nu au nicio problemă. Prima dată când a mers la Midocar în service i s-a explicat verbal că cel mai probabil motorul este prea mare pentru caroseria mașinii și că singura soluție ar fi să schimbe fie motorul, fie cutia de viteze, fie ambele, lucru care ar costa aproximativ 18.000 euro. Bărbatul a mers la mai multe service-uri autorizate din Ploiești, Brașov, Pitești și București, dar nicăieri nu i s-a dat în scris această problemă. Cu toții au motivat că nu doresc “să-și pună în cap” Porsche România, fiind cel mai probabil o problemă de fabricație.

Neoficial, reprezentanții unui alt service autorizat i-au spus că singura șansă de a-și repara mașina ar fi ca producătorul să cheme lotul înapoi în service.

- Reclamă -

Un alt aspect de menționat este acela că bărbatul spune că a mers cu mașina în service-ul Midocar de cel puțin 11 ori, dar aceștia au făcut doar o fișă de intrare. Motivul?! Dacă în primele 30 de zile avea trei intrări în service, Midocar ar fi trebuit să-i schimbe mașina gratuit, dar se pare că pentru a evita acest lucru nu s-au făcut fișele de intrare în service.

Promisiuni și oferte care lasă de dorit

Disperat că reprezentanții firmei nu îl ajută, bărbatul a luat legătura cu patronul Midocar, Silviu Preoteasa, cu care a avut o întâlnire pe data de 11 august. Preoteasa a început discuția prin a-i spune că Midocar i-a făcut mai multe oferte bărbatului de a-i răscumpăra mașina, dar el le-a refuzat, lucru care nu se întâmplase până la acel moment. Auzind acest lucru, Silviu Preoteasa l-a asigurat pe bărbat că se va ocupa personal de această problemă și că vor găsi o soluție convenabilă pentru client (audio mai jos). I-a spus că dacă este de acord îi schimbă mașina și îi dă un alt Caddy identic, dar că este convins că va avea aceeași problemă, admițând faptul că este cu siguranță vorba de o defecțiune din fabrică și că astfel nu s-ar rezolva nimic. Preoteasa i-a spus că nu își dorește un conflict, că el își respectă clienții și că cea mai bună soluție ar fi ca acesta să ia un Transporter, dar ar trebui dată o diferență de bani.

Preoteasa a afirmat în cadrul respectivei discuții că a trimis problema către producător și că se așteaptă soluție de la acesta, pentru a vedea dacă mașina poate fi folosită în aceste condiții, fără a pune în pericol viața celor care o folosesc, astfel că o primă soluție pentru bărbat ar fi să aștepte să dea producătorul un răspuns. Cea de-a doua soluție pe care i-a oferit-o și pe care clientul a acceptat-o a fost aceea ca Midocar să răscumpere autoturismul Caddy și să-i vândă o altă mașină.

- Reclamă -

“Din momentul ăsta nu vorbiți decât cu mine, eu le cer să-mi facă evaluările, eu vi le trimit pe mail. Nu e singurul caz, d-asta v-am zis, și noi dacă știam de problemă nu v-o vindeam. Noi așteptăm o acțiune de la producător, dumneavoastră nu aveți nicio vină în toată povestea asta. Lăsați-mă că găsesc eu variante, vă dau varianta ca diferența să poată fi finanțată relativ ușor. E din cutie, să știi (n.r.: problema la actuala mașină). Eu încep acum imediat, marți sigur vă dau ceva, dacă nu chiar și mâine.”, i-a spus Silviu Preoteasa bărbatului la discuția avută, pe care acesta a înregistrat-o.

Clientul i-a spus că își permite o diferență de 3-4.000 euro, în eventualitatea în care i se oferă o mașină mai scumpă, sau că este de acord inclusiv să achiziționeze o mașină second-hand, cu condiția să aibă o stare tehnică bună și să nu fi fost rulată mai mult de 50-60.000 km.

Când bărbatul a primit într-un final oferta pe e-mail a văzut însă că era tratat în bătaie de joc. Midocar i-a trimis patru variante de soluții, după cum urmează:

  1. Midocar poate răscumpăra autoturismul Caddy la prețul de 20.000 euro, TVA inclus (bărbatul dăduse pe mașină 24.800 euro), iar cu banii aceștia clientul putea reintra în posesia Mercedesului pe care îl vânduse către ei inițial, contra sumei de 9.850 euro, deși atunci când l-a vândut i-au dat pe el 9.800 euro. Cu alte cuvinte, îi vindeau acum mașina pe care o cumpăraseră de la el mai scump cu 50 euro.
  2. Midocar putea prelua prin sistemul buy-back Caddy cu suma de 20.000 euro TVA inclus, bani care să fie avans pentru un Transporter, care putea fi configurat și livrat în termen de 16 săptămâni. Practic, bărbatul trebuia să stea 4 luni fără mașină.
  3. Midocar putea prelua Caddy prin buy-back, la suma de 20.000 euro TVA inclus, sumă care să fie constituită avans pentru un autoturism identic, care urma să fie livrat în 16 săptămâni, la prețul final de 24.800 euro. Adică bărbatul pierdea din această “afacere” nu mai puțin de 9.600 euro, 4.800 diferența de la prețul achiziției primei mașini și prețul oferit la buy-back și încă 4.800, diferența dintre avans și prețul final al noii mașini.
  4. În situația în care bărbatul dorea să păstreze autoturismul în ciuda defecțiunii tehnice, din motive de “atașament”, Midocar îi acoperea costul primelor două revizii tehnice, adică 1.800 lei.

Bărbatul a considerat oferta trimisă de Midocar bătaie de joc și a continuat să meargă în service-uri pentru a afla cauza trepidațiilor. A mers inclusiv la Porsche România, unde i s-a eliberat un act prin care i se spunea că problema este de la jante, acestea fiind deformate, deși toate celelalte service-uri contraziseseră total această ipoteză. Mai mult decât atât, în aceeași zi a mers la un alt service autorizat unde i s-a spus că problema nu este nicidecum de la jante, roțile fiind în regulă.

Singura șansă a bărbatului la ora actuală, mizând pe hârtia de la Porsche România, este să meargă la Casco și să deschidă dosar de daună pentru schimbarea roților. Lucru de altfel inutil, având în vedere că această procedură a fost făcută deja de către cei de la Midocar. Doar că deși roțile au fost schimbate, când a plecat de la Midocar, pe autostradă, bărbatul a văzut că trepidațiile apar în continuare și a notificat societatea în acest sens.

Bănuiala bărbatului este că cei de la Midocar vor să amâne rezolvarea problemei, fără a cheltui firma bani, până când producătorul va face o acțiune prin care va rechema toate autoturismele cu probleme în service, fiind, cel mai probabil, o defecțiune la toate mașinile din lotul respectiv.

Bani cheltuiți de către client, fără a-și rezolva problema

Un alt aspect de menționat este acela că într-una din multele dăți când bărbatul a mers cu mașina în service i-a fost oprită pentru teste 4 zile, timp în care i-a fost dat un alt autoturism de care să se folosească, nefiind el vinovat pentru problemele întâmpinate. Numai că atunci când a mers să o înapoieze și să ia autoturismul Caddy, Midocar l-a tarifat cu 25 euro pe zi, ca și cum închiriase mașina de schimb de la ei. În ultimele cinci luni, bărbatul a suportat cheltuieli de peste 3.000 lei pentru o mașină nouă, în garanție, și tot nu a găsit rezolvare la problema sa. În schimb, aceasta s-a agravat, astfel că acum trepidațiile se simt inclusiv la scaunul din dreapta față, care vibrează în mers.

Bărbatul a depus recent reclamație și la Protecția Consumatorului și spune că va acționa Midocar în instanță pentru toată această poveste.

Cum minte Silviu Preoteasa în declarații

Reporterii ziarului Incomod l-au contactat pe Silviu Preoteasa, patronul Midocar Vitan, înaintea publicării acestui material pentru un punct de vedere. Acesta a spus că ploieșteanul nu a formulat niciun răspuns la ofertă și că din acel moment Midocar nu l-a mai putut ajuta, necunoscând opinia acestuia. Însă, bărbatul ne-a pus la dispoziție mail-ul prin care a refuzat oferta, dar și un alt mesaj de la Midocar prin care era înștiințat că au luat act de refuzul ofertei.

Iată mai jos declarația lui Silviu Preoteasa și e-mailurile care îl contrazic:

“Poziția mea, poziția firmei mele și poziția importatorului este dată într-un document pe care dânsul l-a primit și a semnat de primire, pe care nu îl arată nimănui, un document în care este toată povestea asta, ce se întâmplă cu mașina, ce expertize s-au făcut pe ea și asa mai departe. Această ofertă de cumpărare a fost o ofertă alternativă la care dânsul nici măcar nu a răspuns, nu a dat nici un fel de răspuns, nici da, nici nu, nici prea puțin, nici prea mult, nu ne-a spus nimic, ne-a amenințat că face expertize, nu s-a întâmplat absolut nimic. Noi i-am oferit tot felul de lucruri, nu am primit nici un răspuns de la dânsul, noi ce să facem în situația asta? De exemplu, v-a spus că la ora asta circulă cu un set de roți de la noi, de pe o mașina nouă? Nu chiar am stat degeaba, adică am făcut cam tot ce se poate face, inclusiv ne-am oferit să îi răscumpărăm mașina. Bineînțeles că nu pot să i-o iau la preț de listă pentru că a făcut peste 15.000 km cu mașina. La fel, la oferta noastră de răscumpărare, da? Despre care am vorbit când a fost la mine, ne așteptam la un răspuns, nu ne-a spus nici da, nici nu, absolut nimic. Ne-a făcut o sesizare la Protecția Consumatorului, este făcută, la care noi am răspuns, am dat toate documentele pe care le avem, iar nu s-a mai întâmplat nimic, nici acolo. Dânsul trebuie să ia o hotărâre, eu nu pot să hotărăsc pentru dânsul. Noi vorbim de o vibrație, dacă v-a spus asta, care apare intre 130 și 140km/h. Întrebarea mea este unde ar merge el cu viteza asta. Scrie în documente, afirmat de dânsul, nu de noi. Nu se întâmplă nimic, dânsul în continuare vrea să îi reparăm mașina. Nu-i vorba de reparat mașina, am făcut-o dată, a și semnat că a plecat cu mașina făcută. Iar nu a mai fost bună, ok, i-am dat variantă de răscumpărare a mașinii, se mai întâmplă, nu e singura situație, se întâmplă tot felul de chestii, se întâmplă să cadă cutii de viteză în garanție, asta facem toată ziua. Dacă dânsul nu ne-a dat nici un fel de răspuns la soluții, noi ce putem să facem? Punctul meu de vedere este următorul, aștept în continuare din partea dânsului un răspuns la oferta de răscumpărare pe care i-am dat-o, nu mi-a dat nici un fel de răspuns, nici da, nici nu.”, a declarat Silviu Preoteasa pentru ziarul Incomod.

Iată înregistrarea discuției dintre client și Silviu Preoteasa:

Vezi mai jos imagini video cu trepidațiile mașinii când depășește viteza de 110 km/h:

https://www.youtube.com/watch?v=kDpgBZNQGvs&feature=youtu.be

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

13 COMENTARII

  1. Porsche si Midocar sunt cei mai mari hoti! Iar VW – urile chiar au probleme…spre exemplu, eu am avut un Tiguan care a avut o problema din soft…pe care nimeni nici nu a incercat sa o remedieze si la 30.000 km trebuiau schimbate placutele pe spate si la doua randuri de placute si discurile 🙁

  2. Până la urmă la ce soluție ai ajuns ? Oricum, așa ceva e inadmisibil, Masina a venit defecta din fabrica, atunci ei să suporte toate costurile pentru remediere , ori răscumpărarea mașinii pe aceeași sumă care ai plătit inițial pentru ea, așa ar fi corect, la fel a fost problema cu injectoarele de pe Passat b6 prin 2005-2006 nu mai stiu exact , si la fel cu multe alte mașini de la alte mărci , tine-te tare si sper sa rezolvi ceva în favoarea ta, pentru că ai dat o sumă mai mult decât considerabilă pentru mașina aia

  3. Sunt in aceeași situație nimic nou aștept răspunsul ANPC Dup care procesul . Este inadmisibil dar asta se întâmpla !!! Eu am răspuns ofertei ca este inadmisibila și o refuz la care ei susțin ca nu au primit răspunsul meu ! ???

  4. Nu-I lăsați pt.ca și eu am pățit-o cu motoru de 1.9bxe 105 nu are nimic nu are nimic și am schimbat 4 biele și 2 arbori.Tot problema de fabricație dar fiind un motor scos din productie nu a mai interesat pe nimeni.
    Problema eu cred ca e din cutie sau din planetare depinde în ce situație face doar în sarcina sau și pe liber la viteza respectiva .Dar dacă au vândut o masina defecta sa plătească (lăsând faptul ca au vândut blana ursului din padure în prima faza)cine greșește plătește, dumneavoastră ați fost sa cumparati o masina care sa răspundă din punct de vedere tehnic și calitativ.

  5. Salut nik , mașina nu face absolut nimik pana la viteza de 100-110 da după aceasta viteza ( săptămânal merge pe autostrada ploiesti-București de doua ori ) devine exact ca o mașina in care te simți enervant de obosit , vibrat , tremurat , stresat și nu mai știu in ce fel sa zic !!! De la 100-110 începe și in sarcina și fără sa accelerez volanul sa vibreze circa 4-5 milimetri stânga drameapt ca și cum arbfi o jant strâmba , caroseria in podea sa aibă trepidații , scaunele fără pasageri sa vibreze stânga dreapt . A devenit atât de obositoare aceasta mașina la drum lung de Îmi vine sa ii dau FOC !!! Acest lucru nu se va întâmpla decât in sediul lor cu SIGURANATA !!!!in alt ordine de ideii : KEEP CALM AND DRIVE ? !!

  6. Mult mai ok era un Logan Van….De la Passaturile „cocoșat” Grupul Volkskkt… s fabricat numai căruțe….și acum sincer vorbind…sa dai un Mercedes…(chiar și unul vechi de 20 de ani) pe un „volkskkt” nu prea e o alegere buna…..părerea mea.Oricum trebuie sa mergeți înainte!!!

  7. Cum a fost solutionata aceasta cauza? Le-ai rupt capul hotilor de la Porsche?
    Midocar a fost vanzatorul, dar raspunderea legala este a importatorului.
    Pune-i la plata sa-i usture si sa nu se mai poarte asa cu clientii, ca prea s-au obisnuit sa nu recunoasca nimic pe garantie. Din punctul lor de vedere clientul trebuie fraierit si trimis la plimbare ca si cum nu ar exista avocati pe lumea asta.

  8. Ar trebui ca toti clientii sa isi apere drepturile cand sunt inselati si sa nu ezite sa cheme in judecata Porsche Romania pentru toate abuzurile care se fac la nivel national. Din punctul meu de vedere sunt niste gunoaie si asa cum spunea si unul dintre colegi, tot ce au vandut dupa Passat-ul cocosat a fost de calitate indoielnica. Chiar daca au bani si se prezinta a fi o mare firma, in instanta pot fi indoiti cu un avocat istet care stie sa-i articuleze. Pedeapsa cea mai mare este ca dupa castigarea procesului sa-i oblige sa publice hotararea judecatoreasca pe un post TV gen Antena 3 sau Romania TV la o ora de maxima audienta.
    Sa vedem daca dupa ce vor trece prin asa ceva mai au tupeu sa mai rada clientilor in nas, sa le fure piese bune de pe masina si sa faca reparatii de mantuiala cu devize umflate discretionar in care scriu ca poetii tot felul de lucruri. Chiar daca suntem in Romania nu trebuie sa toleram ca toti infractorii sa ne vanda tot felul de gunoaie dupa care sa ne rada in nas pe perioada garantiei. Aceste practici sunt mult mai periculoase decat ale samsarilor din Vitan deoarece prejudiciul este de ordinul zecilor de mii de euro. Un biet samsar cosmetizeaza si el un harb adus de prin Germania sau Austria pentru a castiga 2-3000 euro, dar Porsche prin intermediul subsidiarelor sale din tara incaseaza zeci de mii de euro pentru fiecare masina noua.

  9. Ar trebui ca toti clientii sa isi apere drepturile cand sunt inselati si sa nu ezite sa cheme in judecata Porsche Romania pentru toate abuzurile care se fac la nivel national. Din punctul meu de vedere sunt niste gunoaie si asa cum spunea si unul dintre colegi, tot ce au vandut dupa Passat-ul cocosat a fost de calitate indoielnica. Chiar daca au bani si se prezinta a fi o mare firma, in instanta pot fi indoiti cu un avocat istet care stie sa-i articuleze. Pedeapsa cea mai mare este ca dupa castigarea procesului sa-i oblige sa publice hotararea judecatoreasca pe un post TV gen Antena 3 sau Romania TV la o ora de maxima audienta.
    Sa vedem daca dupa ce vor trece prin asa ceva mai au tupeu sa mai rada clientilor in nas, sa le fure piese bune de pe masina si sa faca reparatii de mantuiala cu devize umflate discretionar in care scriu ca poetii tot felul de lucruri. Chiar daca suntem in Romania nu trebuie sa toleram ca toti infractorii sa ne vanda tot felul de gunoaie dupa care sa ne rada in nas pe perioada garantiei. Aceste practici sunt mult mai periculoase decat ale samsarilor din Vitan deoarece prejudiciul este de ordinul zecilor de mii de euro. Un biet samsar cosmetizeaza si el un harb adus de prin Germania sau Austria pentru a castiga 2-3000 euro, dar Porsche prin intermediul subsidiarelor sale din tara incaseaza zeci de mii de euro pentru fiecare masina noua.

Dă-i un răspuns lui Florin Tudorache Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut