Joia Mare este a patra zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor și ziua în care se înroșesc ouăle. În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii numită şi Euharistia, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri.

Joia Mare, a patra zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa.

În unele părţi din zona extracarpatică, în această perioadă se fac focuri pentru sufletele răposaţilor care se spune că vin şi se aşează la streaşină. De aceea, nu se mătură, ca să nu se facă praf prea mult, care să fie aruncat în gura morţilor. Joi seara se ţin Cele 12 Evanghelii la care participă femeile. Tot în zona extracarpatică, femeile merg cu o sfoară cu noduri şi se tot desface câte un nod la fiecare evanghelie. Fac acest lucru, de obicei femeile gravide, ca să nască uşor.

Tot până la Joia Mare trebuie ca gardul să fie refăcut în grădini, trebuie adunat gunoiul şi ars. Acele munci de primăvară trebuiau terminate înainte de această zi. Din punct de vedere practic, este normal, pentru că atunci este încă umed, este încă zăpadă, mai plouă şi atunci se mai putea da joc fără să existe pericol.

În unele părţi, în Joia Mare se face borşul care este bun la preparatele de miel.

În Joia Mare şi cam pe toată perioada Săptămânii Mari oamenii se spovedesc, chiar şi cei care nu s-au spovedit decât o dată pe an. Pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating.

Joia Mare este cunoscută mai ales ca ziua în care se înroșesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.

Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă ouă roşii, românii contemporani mai vopsesc ouăle şi în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi aşa îl fierb, ca să iasă „cu model”.
Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea stergandu-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură.

Sursa: www.libertatea.ro