fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Trafic restricţionat, vineri, pe Bulevardul Independenţei din Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -
Autorităţile ploieştene anunţă că traficul pe Bulevardul Independenţei va fi restricţionat, vineri, cu ocazia ceremoniilor dedicate Zilei Naţionale a Bulgariei. Timp de aproximativ o oră, vor fi deviate şi toate traseele TCE care trec prin zonă. Acest final de săptămână va mai aduce restricţii şi în zona stadionului „Ilie Oană”.

„Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a hotărât, astăzi, închiderea circulației rutiere pe Bulevardul Independenței, pe tronsonul dintre Monumentul Vânătorilor -inclusiv sensul giratoriu, din fața Gării de Sud, până la sediul Conpet, vineri, 03 martie 2023, în intervalul orar 10.45-12.00. Măsura a fost dispusă în vederea bunei desfășurări a manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Bulgaria”, a anunţat Primăria Ploieşti, într-un comunicat de presă transmis joi.

Trafic restricţionat şi trasee TCE deviate

„Astfel, se impune reorganizarea transportului public local.  Între orele 11:00 – 12:00, traseele cu parcurs pe Bd. Independenţei vor circula cu rută ocolitoare între statuia Radu Stanian şi Gara Sud: pe str. Bobâlna, la sensul spre Sud, unde vor efectua staţiile Pelican şi Liceul de Muzică si pe str. Democraţiei, la sensul de deplasare dinspre Sud spre Centru, unde vor efectua staţiile 13 Decembrie, Covurlui şi Muzeul de Istorie”, a anunţat TCE Ploieşti.

- Reclamă -

„Traseele de troleibuze 44 şi 202 vor fi scurtate la Hale Coreco. Legătura între Centru şi Gara de Sud se va face cu celelalte trasee cu parcurs în zonă.

Staţia Coreco Sud este suspendată ca utilizare pentru traseele 1, 2, 30, 32/32b. La traseele 1, 2, 32 şi 401, la sensul spre Centru, autobuzele nu vor mai intra la Gara de Sud; dupa staţia Pleiades, următoarea staţie va fi 13 Decembrie/Democraţiei.

La traseele 30 şi 32b, la sensul spre Centru, autobuzele nu vor mai intra la Gara de Sud; după staţia Rulmenţi Grei, următoarea staţie va fi 13 Decembrie/Democraţiei.

- Reclamă -

Traseele 444 şi 445 vor avea capăt de linie la Bariera Bucureşti. Traseul 444b de la staţia Rulmenţi Grei va intra la Prahova Value Centre până la sensul giratoriu interior al parcării unde intoarce şi revine pe sub pod în Piaţa 1 Decembrie 1918 şi în continuare pe str. Depoului şi de aici ruta cunoscută”, a mai anunţat operatorul de transport public din Ploieşti.

Trafic restricţionat duminică, în zona stadionului

Totodată, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat, astăzi, solicitarea Asociației Clubul Sportiv Petrolul 52 privind restricționarea căilor de acces pietonal și rutier, în zona stadionului “Ilie Oană”, duminică, 5 martie 2023, între orele 12.30-18.30. Astfel, vor fi restricționate căile de acces pietonal și rutier pe strada Stadionului, strada Alexandru Vlahuță și strada Mihai Bravu, pentru desfășurarea, în condițiile impuse de către Federația Română de Fotbal și Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova “Colonel Alexandru Enescu”, a meciului oficial din cadrul Ligii 1 dintre FC Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova, care este programat pe stadionul “Ilie Oană”, de la ora 15.30. „Municipalitatea le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și le recomandă să utilizeze, după caz, rutele ocolitoare din zonele amintite”, se mai arată în comunicat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut