marți, ianuarie 21, 2025
Mesaj Alerte
Ai o informație sau un videoclip care poate deveni știre?
Scrie-ne sau trimite-ne videoclipul pe WhatsApp: 0721.069.865

Trei angajate ale centrului Sf. Andrei din Ploiești, care au bătut copiii bolnavi și le-au furat mâncarea, scapă de pedeapsă. Faptele s-au prescris

Citește Și

- Reclamă -

Trei angajate ale centrului de plasament pentru copii cu dizabilități „Sfântul Andrei” din Ploiești, trimise în judecată pentru purtare abuzivă, scapă de pedeapsă prin prescrierea faptelor. Dosarul s-a aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești care a decis, joi 30 mai, încetarea procesului penal în cazul celor trei femei.

Faptele de care au fost acuzate s-au întâmplat în anul 2018, fiind trimise în judecată în anul 2022. După doi ani de proces, instanța a constatat că a intervenit prescripția generală a răspunderii penale.

În aceeași cauză mai sunt inculpate alte 14 persoane, dosarul acestora aflându-se încă în faza de judecată la aceeași instanță.

Angajaţii centrului au fost învinuiţi că au bătut copiii aflaţi în imposibilitatea de a se apăra şi le-au furat mâncarea. Totul a fost scos la iveală de soţul uneia dintre îngrijitoare în vara anului 2018 care a surprins discuţii relevante pe WhatsApp între femeia cu care era în divorţ şi colegele ei. Şocat de ceea ce aflase, a decis să facă totul public.

- Reclamă -

În august 2018 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti au făcut percheziții la sediul Centrului de Servicii Comunitare „Sf. Andrei“. 12 persoane au fost reţinute atunci, iar o parte dintre angajaţii centrului au fost inclusiv arestaţi preventiv. Pe parcursul cercetărilor, care au durat mai bine de patru ani, oamenii au fost lăsaţi în libertate, iar o parte dintre ei (cei care nu au demisionat) s-au întors la serviciu, fără a li se mai permite să intre în contact direct cu copiii. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, în subordinea căreia se afla centrul social, nu a avut o bază legală pentru a-i da afară din serviciu până la o condamnare definitivă.

Acuzaţiile aduse îngrijitorilor de la centrul ”Sf. Andrei” din Ploieşti sunt extreme de grave. Asistentele nou angajate erau învăţate de colegele lor vechi în sistem cu să bată copiii fără să lase urme sau fără să fie văzute, erau instruite cum să fure mâncare şi alte bunuri (produse de igienă, lenjerii, prosoape etc), cum să se ferească de portar când plecau acasă cu bunurile sustrase din depozit.

Au fost cazuri, susţin procurorii, când copiii mai greu de ținut în frâu din cauza afecţiunilor psihice de care sufereau erau legaţi în scaune sau pur şi simplu erau ignoraţi şi lăsaţi să facă ce vor, inclusiv să se lovească între ei sau să se automutileze.

Chiar dacă cele trei femei au scăpat de răspunderea penală prins prescrierea faptelor asta nu înseamnă că sunt nevinovate. Instanța a obligat inculpatele la plata unor daune morale în valoare de 4500 de lei pentru fiecare dintre copiii pe care i-au abuzat.

- Reclamă -

Publicitate

spot_img
spot_img

Lăsați un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Publicitate

spot_img

Ultimele Știri

Peste 70 de percheziții într-un dosar, inclusiv la sediul unei instituții publice

Polițiștii de la SICE Brașov, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în...