fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Trei câini au intrat în Grădina Zoo Timișoara și au omorât toți cangurii

Citește Și

- Reclamă -
Trei câini au reușit să intre în habitatul cangurilor de la Grădina Zoologică din Timișoara și au ucis toți cei șase canguri. Câinii au pătruns apoi și într-un spațiu în care se afla o pasăre Emu, dar aceasta a reușit să sară peste gard.

„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.

Îngrijitorii de la Zoo au căutat locul pe unde au intrat câinii, însă nu l-au găsit. Ei cred că animalele au săpat pe sub gard și așa au reușit să intre în incinta Zoo.

- Reclamă -

Potrivit administratorului Călămar, câinii sunt îngrijiți și nu par a fi maidanezi. Doi dintre ei au fost prinși de angajații unui adăpost local. Dacă sunt microcipați, vor fi căutați proprietarii și aceștia vor trebui să plătească daunele de la Zoo.

Cangurii au murit chinuiți în propriul habitat. Unul avea piciorul rupt, iar altul avea abdomenul deschis. Reprezentanții Zoo spun că patrupezii nu au mâncat din cadavre. Ei nu își explică însă cum au reușit să pătrundă câinii în incinta grădinii zoologice, potrivit Timișoara Online.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut