Trei copii, alături de mamă și bunică, au rămas blocați într-un lift din centrul Ploieștiului și au avut nevoie ca pompierii să-i deblocheze.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, pe timpul nopții trecute, în jurul orei 01.00, pompierii au fost solicitați pentru a debloca cele cinci persoane blocate într-un lift din Piața Victoriei din Ploiești. Pompierii au intervenit cu un echipaj cu o autospecială de descarcerare.

În lift erau mama de 32 de ani, bunica de 57 de ani, și trei copii, două fete de 13 și 10 ani, și un băiețel de doi ani. În aproximativ 20 de minute persoanele din lift au fost deblocate, însă, băiețelul de doi ani a fost transportat la Spitalul de Pediatrie pentru că s-a speriat și a suferit un atac de panică, au mai precizat reprezentanții ISU Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here