fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Trei șoferi din Prahova, prinși băuți la volan, la primele ore ale dimineții

Citește Și

- Reclamă -

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au oprit, pentru control, duminică, 8 ianuarie , în jurul orei 7.30, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Ploiești.

Pentru că șoferul mirosea a alcool a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

La scurt timp, tot polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Ploiești.

- Reclamă -

Întrucât acesta mirosea a alcool a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

O oră mai tarziu și polițiștii Serviciului Rutier Prahova în timp ce desfășurau activități în cadrul unei acțiuni pe raza comunei Valea Călugărească, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Ploiești.

Și în cazul acestuia, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

- Reclamă -

În toate cele trei cazuri, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice

Tot ieri, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Doftanei în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Trăistenului din comună, au oprit, pentru control, două vehicule de motocross, care circulau din direcția cartierului Mogoșoaia către strada Clăbucetului.

Conducătorii de vehicule au fost identificați ca fiind doi tineri cu vârstele de 19, respectiv 22 de ani, ambii din comuna Valea Doftanei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că aceștia nu figurează ca posesori de permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

- Reclamă -

De asemenea, s-a constatat faptul că vehiculele în cauză nu sunt înmatriculate.

În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

SURSA: IJP Prahova

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut