fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Tribunalul Prahova a suspendat procedura de dizolvare sau lichidare a firmei SC Asesoft

Citește Și

- Reclamă -

Tribunalul Prahova a suspendat, pentru o perioadă de 60 de zile, procedura de dizolvare sau lichidare a firmei SC Asesoft International SA, în condiţiile în care un complet al aceleiaşi instanţe a dispus, în luna martie, într-un dosar din 2014, intrarea în procedura generală a falimentului şi dizolvarea societăţii.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul a admis propunerea formulată de DNA Ploieşti şi a prelungit cu 60 de zile măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de inculpatele persoane juridice SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA.

- Reclamă -

Totodată, instanţa a dispus luarea măsurii preventive a suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare a SC Asesoft International SA pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 1 iunie până la data de 30 iulie inclusiv.

Decizia nu este definitivă.

La începutul lunii martie, Tribunalul Prahova a dispus, într-un dosar din 2014 care are ca obiect ‘procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată’ şi în care SC Asesoft International SA are calitatea de debitor, intrarea în procedura generală a falimentului a SC Asesoft International SA şi dizolvarea societăţii.

- Reclamă -

Decizia a fost pronunţată în condiţiile în care procurorii DNA Ploieşti au cerut, în martie anul trecut, Tribunalului Prahova interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, firme controlate de Sebastian Ghiţă, puse sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată. La acel moment, cererea anchetatorilor a fost aprobată, instanţa prelungind ulterior, de mai multe ori, această măsură preventivă, interdicţia fiind valabilă şi în prezent.

sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut