Triplă crimă aseară în Călăraşi. Doi bătrâni de 80 de ani şi fiica lor au fost ucişi în propria casă. Principalii suspecţi sunt trei adolescenţi de 17 ani. Aceştia au fost prinşi de poliţişti la puţin timp după ce şi-au abandonat victimele şi au fugit cu maşina bătrânilor.

Cei trei suspecţi în cazul crimei din Călăraşi au crescut în grija statului. Unul dintre ei a stat, în plasament, chiar la familia care a fost ucisă. Adolescenţii au fost audiaţi întreaga noapte, la sediul poliţiei din Călăraşi.

Alarma a fost dată aseară, de un vecin al familiei. Omului i s-a părut suspectă liniştea din gospodărie, aşa că a intrat să vadă ce se întâmplă. În casă i-a descoperit pe cei doi bătrâni, de 80 şi 82 de ani, precum şi pe fiica acestora, de 58 de ani. Toţi trei aveau urme de înjunghiere pe corp. Bărbatul a anunţat imediat poliţia.

Cornelia Manea, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi: S-a făcut un cerc de trei suspecţi minori. Din acest cerc face parte și un minor care fusese în plasament la familia decedată.

Vecinii spun că familia avusese iniţial o relaţie foarte bună cu băiatul luat în plasament. În timp, tânărul a început însă să fure bani şi obiecte din casă, pe care apoi le vindea. Anchetatorii cred că aşa s-a întâmplat şi aseară. Ajutat de doi amici, băiatul a pătruns în casa bătrânilor şi au încercat să fure lucruri cât mai valoroase. Victimele au încercat probabil să riposteze, aşa că tinerii i-au înjunghiat. Au furat apoi maşina familiei şi au încercat să fugă. La scurt timp după ce s-a dat alarma, poliţiştii au reuşit să-i oprească în trafic.

Tudorel Butoi, psiholog criminalist: Grupul delincvenţilor juvenili este un grup de maxim pericol. Ei se află în reţeaua, habitatul acestor excitanţi hedonişti: băutura, drogul, alcoolul, sexul, toate celelalte şi iată cum se apleacă exact asupra unui alt grup vulnerabil, şi anume persoanele în vârstă, lipsite de apărare. Cu alte cuvinte, când se întâlnesc aceste grupuri de vulnerabilitate, avem, nu o dată, crima.

Cei trei minori suspecţi erau internaţi la Centrul de plasament din Perişoru şi se pare că erau consumatori de substanţe interzise.

Sursa: www.digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here