Zvonuri alarmante vin de la etajul trei al Palatului Administrativ. Se pare că administrația Ploieștiului plănuiește o lovitură imobiliară a cărei miză va fi Parcul Municipal Vest. Surse din primărie spun că duminică, în cabinetul primarului, a avut o întâlnire de taină între primar, cei doi viceprimari, city managerul și secretarul primăriei. Discuția a vizat soarta parcului care, după cum se știe, e cam un eșec al Ploieștiului. Și pentru că tot vine iarna și probabil numai eschimoșii vor mai merge prin parc, s-a găsit soluția.

Se pare că un milionar thailandez vrea să concesioneze parcul pe 99 de ani. Acesta vrea să transforme toată zona într-o fermă pentru animale exotice foarte căutate în zona Asiei. De exemplu lacul va fi folosit pentru creșterea și înmulțirii nutriilor chinezești cu urechi roz și a țiparilor vietnamezi cu pată roșie, iar sera va fi folosită pentru a aclimatiza mamuța cu trompă și trompetă, precum și tapirul indian și tapirul fachir indian.

Se ia în calcul creșterea de panda pitic de macadam, macacul trist de Java și pitonul cameleon. Lucrul clar va fi că la parc nu se va amenaja o gradină zoologică, ci va fi vorba de o fermă unde thailandezul va crește animale pentru a le valorifica. Acesta a promis că-i va permite și ciobanului de lângă Gara de Vest să-și crească oile, asta dacă nu i le va mânca lupul asiatic de podiș. De asemenea, toți copacii din parc vor fi înlocuiți cu bambuși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here