fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Un al doilea bazin de înot din Ploiești, inclus pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții

Citește Și

- Reclamă -

Potrivit autorităților ploieștene reprezentanții Companiei Naționale de Investiții au anunțat faptul că proiectul municipalității “Bazin de înot, str. Mărășești, nr. 285B, Cartier Vest, municipiul Ploiești, județul Prahova” a fost inclus pe lista sinteză a subprogramului “Bazine de înot”, aprobată prin Ordinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 11/04.01.2022.

“Includerea proiectului respectiv în lista de sinteză reprezintă o nouă etapă pentru punerea în aplicare a acestui obiectiv de investiții. Finanțarea acestui bazin de înot se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public și Social derulat de Compania Națională de Investiții.

- Reclamă -

Reamintim că, anul trecut, un alt proiect al administrației publice ploieștene, care prevede construirea unui bazin de înot în Strada Ghighiului nr. 25C a fost, de asemenea, încadrat în lista de sinteză a subprogramului de profil derulat de Compania Naţională de Investiții.

Cele două centre de natație pe care municipalitatea dorește să le construiască vor fi destinate publicului larg și vor asigura, în cadrul comunității ploieștene, spații moderne și agreabile pentru sport, recreere și sănătate”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Ploiești.

Foto ilustrativ.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Deputatul PNL Mircea Roșca scapă de condamnare prin prescrierea faptelor

Deputatul PNL Mircea Roșca scapă definitiv de dosarul în care în primă fază fusese condamnat la închisoare, prin prescrierea...
Sari la conținut