Foto cu caracter ilustrativ
Un cititor a sesizat faptul că a fost oprit de Poliția Locală în mijlocul unei intersecții blocând traficul. Mai mult, bărbatul spune că a fost oprit și amendat fără motiv și polițistul a refuzat să completeze rubrica “mențiuni” din procesul verbal, iar în final nu a putut contesta sancțiunea din cauza faptului că procesul verbal a fost trimis prin poștă și a ajuns la o altă adresă. Ulterior, bărbatul a solicitat prin email comunicarea procesul verbal pentru a putea demara procedurile pentru contestație.

Pe data de 12 septembrie 2018, bărbatul se afla pe strada Cuza Vodă din Ploiești, în dreptul blocului 5D, și a oprit mașina pe zona hașurată deoarece a auzit zgomote ciudate de la roata dreapta spate, crezând că are o pană, a verificat acest lucru, apoi și-a continuat drumul către intersecția cu strada Vasile Lupu, încadrându-se pentru a vira la stânga, înspre Vasile Lupu. Bărbatul spune că în spatele sau a apărut un echipaj al Politiei Locale, Serviciul Rutier, care l-a claxonat, având luminile albastre în funcțiune, iar un polițist local a venit la portiera sa pentru a-i solicita documentele. Bărbatul a întrebat pentru ce i s-au solicitat actele și spune că polițistul i-a răspuns “știi tu pentru ce, mie dă-mi actele”. Bărbatul spune că acest lucru s-a întâmplat în intersecție, pe banda de preselecție pentru virajul la stânga, unde a fost oprit, deși astfel a fost blocat traficul în intersecție și mai erau șoferi în spatele mașinii Politiei Locale care așteptau să vireze la stânga în intersecție.

După ce șoferii ceilalți au început să claxoneze, bărbatul spune că polițiștii locali i-au cerut sa mute mașina în parcarea cu plată de peste drum, fără a-i înapoia documentele. Bărbatul mai spune că a solicitat să facă mențiuni pe procesul verbal, anume să precizeze că “oprirea în trafic a fost făcută în mod abuziv”, dar că polițistul local a refuzat să facă această mențiune în numele sau pe procesul verbal. Bărbatul spune ca a explicat că nu va semna procesul verbal fără acea mențiune, fiind incomplet, dar că polițistul local s-a suit în mașina, a întors autospeciala pe linie continuă și a plecat. Bărbatul mai spune ca a fost la sediul Poliției Locale pentru a face o sesizare și pentru a discuta cu un superior despre cele întâmplate, dar nu a stat nimeni de vorba cu el.

sponsor
sponsor
sponsor
sponsor

Iată mai jos documentele trimise de cititor:

 

Reporterii ziarului Incomod au sunat pentru un punct de vedere la purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Ploiești, Evelina Nicolae, dar a răspuns o rudă a acesteia care ne-a comunicat că și-a uitat telefonul acasă. Pentru că nu am putut obține un punct de vedere am făcut o solicitare în baza Legii 544/2001, iar răspunsul va fi publicat în măsura în care va fi emis.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here