fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Un bărbat băut a provocat un accident în Câmpina

Citește Și

- Reclamă -

Un bărbat aflat sub influența alcoolului a provocat un accident în Câmpina. Bărbatul a lovit cu mașina un alt autovehicul, iar când polițiștii sosiți la fața locului i-au solicitat documentele și-au dat seama că bărbatul mirosea a alcool. Bărbatul s-a ales acum cu dosar penal.

„La data de 29 octombrie, în jurul orei 15.50, polițiștii Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiu ar fi fost acroşat de un alt autoturism.

- Reclamă -

La fața locului a fost indentificat și celălalt conducător auto, în persoana unui bărbat, în vârstă de 67 de ani.

Întrucât la înmânarea documentelor, acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,47 Mg/L alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârsirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.”, a transmis Poliția Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut