fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Un bărbat care a încălcat ordinul de protecție obținut de soție a fost reținut

Citește Și

- Reclamă -
Un bărbat de 54 de ani a fost reținut, după ce a fost depistat de un echipaj al Poliției Blejoi, încălcând un ordin protecție obținut de soția sa, cu domiciliul în Bărcănești. 

Bărbatul fusese în zonă și cu o zi înainte, astfel că a fost reținut, a anunțat IPJ Prahova.

„Noaptea trecută, în jurul orei 00:00, în timp se se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, pe raza comunei  Bărcănești, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au depistat pe o stradă din comună, un bărbat împotriva căruia, la începutul lunii, a fost emis un Ordin de Protecție, prin care este obligat să păstreze o distanţă de minimum 200 de metri față de domiciliu soției, lângă care acesta a fost identificat, și interzicerea oricărui contact prin corespondență sau telefonic cu aceasta pe o perioadă de trei luni.

- Reclamă -

 

Având în vedere faptul că la data de 25 ianuarie 2022, bărbatul ar fi săvârşit aceeași infracțiune,  față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

 

- Reclamă -

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor stabilite prin Ordinul de Protecție”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut